Wizz Air si-a dezvoltat anul trecut reteaua de transport de la 203 la mai mult de 250 de rute, extinzandu-si operatiunile in 29 de tari prin operarea de zboruri si catre Georgia, Israel, Slovenia si Elvetia. Gradul mediu de incarcare pe cele aproximativ 80.000 de zboruri operate a depasit 85%, se arata intr-un comunicat al companiei.

Potrivit datelor anuntate la inceputul anului trecut, Wizz Air a transportat in 2011 un numar de 2,7 milioane de pasageri din si spre Romania, in crestere cu 29% fata de 2010.

Wizz Air are in plan sa achizitioneze noi aeronave in 2013 si sa creasca numarul de pasageri transportati la 13,5 milioane. "In ciuda cresterii pretului combustibilului si al taxelor cum este APD (air passenger duty) in Marea Britanie, Wizz Air a continuat sa stimuleze cererea pentru calatoriile low cost si a crescut traficul cu 12% in 2012, aceasta reprezentand una dintre cele mai mari rate de crestere din industria aeriana din Europa. (...). Vom continua sa ne extindem operatiunile adaugand noi piete si noi aeroporturi retelei noastre de rute in 2013", a declarat in comunicat József Váradi, CEO Wizz Air.

Wizz Air opereaza o flota de 39 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, pe 250 de rute care asigura legatura intre 83 de destinatii din 29 de tari.