Preşedintele ucrainean Petro Poroshenko şi directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, au anunţat vineri acordul, la o conferinţă desfăşurată pe aeroportul Boryspil din Kiev, care va găzdui 10 rute Ryanair, iar oraşul Lvov din vestul ţării - cinci.

"Este un semn al calităţii - al calităţii climatului de investiţii şi al condiţiilor de concurenţă", a afirmat Poroshenko.

Imediat după ce Ryanair a anulat anul trecut acordul, premierul Volodymyr Groysman a vrut discuţii pentru ca operatorul aerian să revină în Ucraina şi a cerut organismelor anticorupţie şi antimonopol să verifice dacă precedentele negocieri au fost corecte şi au respectat reglementările privind concurenţa.

În 2017, Ukrainian International Airlines (UIA), parţial deţinută de oligarhul Ihor Kolomoisky, a dezminţit că a făcut lobby pentru a împiedica un acord între Ryanair şi aeroportul Boryspil.

Noua înţelegere este benefică pentru mulţi ucraineni, care pot beneficia de zboruri mai ieftine şi mai multe spre destinaţii europene, într-o perioadă în care UE a simplificat regimul acordării vizelor pentru cetăţenii din Ucraina.

Din Kiev vor exista zboruri spre Barcelona, Bratislava, Gdansk, Cracovia, Londra, Poznan, Stockholm, Vilnius, Varşovia şi Wroclaw, iar din Lvov curse aeriene spre Duesseldorf, Cracovia, Londra, Memmingen şi Varşovia.

Multe zboruri sunt spre Polonia, ţara în care muncesc un număr semnificativ de ucraineni.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România.