Potrivit unui comunicat al operatorului, Wizz Air implementează noi protocoale, în conformitate cu reglementările oficiale, pentru a asigura sănătatea pasagerilor și a echipajului și pentru a sprijini distanțarea fizică în timpul îmbarcării și curățenia sporită la bord.

Astfel, ca parte a măsurilor de protecție a sănătății clienților și a echipajului, pasagerii ar trebui să facă check-in și să efectueze orice achiziții de servicii online, cum ar fi plata pentru bagaje suplimentare, pentru a reduce interacțiunea neesențială la aeroport.

Citește și: Cum vom face turism în această vară. Ce sunt "paşapoartele COVID-19" obligatorii și coridoarele speciale pentru călătorii

Utilizarea punctelor autonome de predare a bagajelor – acolo unde sunt disponibile – și verificarea rapidă de securitate pe aeroporturi sunt recomandate cu tărie de către compania aeriană pentru a crește și mai mult distanțarea fizică în etapa premergătoare îmbarcării. În încercarea de a limita răspândirea posibilelor infecții, pasagerii sunt rugați să adopte noile reguli de distanțare fizică atât în timpul îmbarcării, cât și al debarcării.

“Deși filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează 99,7% dintre virusurile și bacteriile din aerul din cabină, echipajul, precum și pasagerii, vor avea obligația să poarte măști pe tot parcursul zborului. Echipajul de cabină va distribui șervețele de igienizare fiecărui pasager, în timp ce eliminarea revistelor de la bord și încurajarea plății cu mijloace contactless în timpul cumpărăturilor la bord sunt măsuri introduse pentru minimizarea contactului fizic. Pe zborurile unde gradul de încărcare permite, echipajul va supraveghea distanțarea locurilor între pasageri, precizează Wizz Air.

“Pe măsură ce primim din ce în ce mai mulți pasageri pe zborurile noastre și extindem operațiunile noastre, măsurile de protecție pe care le implementăm vor asigura cele mai bune condiții sanitare posibile. Încurajăm clienții să vizioneze noul nostru videoclip pentru mai multe detalii despre noile măsuri de securitate și sănătate. Credem că noul protocol de sănătate al Wizz Air îi va ajuta pe pasageri să se simtă mai liniștiți atunci când călătoresc cu noi, în timp ce noi continuăm să răspundem nevoilor clienților noștri, acum cu măsuri de igienă îmbunătățite”, a precizat József Váradi, CEO al Wizz Air.

Recent, Wizz Air a anunţat că este pregătită să-şi redeschidă baza de la Timişoara începând cu data de 1 mai 2020, dar reluarea operaţiunilor de zbor depinde de decizia autorităţilor de a elimina sau prelungi actualele restricţii de zbor către şi dinspre România. "Dacă se vor păstra restricţiile, redeschiderea bazei va fi amânată", a precizat compania.

Compania precizează faptul că, începând din luna mai a acestui an, dacă nu vor exista noi restricţii, zborurile ar putea fi reluate pe ruta dinspre Timişoara spre Bruxelles Charleroi (Belgia), Paris Beauvais (Franţa), Barcelona El Prat (Spania), Dortmund, Frankfurt Hahn (Germania), Roma Ciampino (Italia), Londra Luton (Marea Britanie).

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 și A321, una dintre cele mai tinere flote din lume și oferă mai mult de 710 rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 154 de destinaţii din 45 de ţări. O echipă de profesionişti în aviaţie asigură servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 40 de milioane de pasageri în ultimele 12 luni. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.