Perchezitiile in dosarul vizand CFR Marfa au loc in Bucuresti si in noua judete si vizeaza 40 de persoane, iar prejudiciul depaseste 6,3 milioane de euro, anunta Politia Romana.

Potrivit sursei citate, este vizat un grup infractional care ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societatii, cu prilejul operatiunilor de vanzare-cumparare a 2.450 de vagoane destinate casarii, facilitand astfel traficarea in folosul unei firme de colectare a deseurilor feroase din Calarasi a diferentei rezultate intre valoarea reala si cea subevaluata a bunurilor casate.

Politistii structurilor de combatere a criminalitatii organizate si cei de la transporturi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timisoara fac 63 de perchezitii domiciliare in Bucuresti si in judetele Timis, Caras-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinti, Calarasi, Arad, Teleorman si Dambovita.

Perchezitiile au loc intr-un dosar penal in care sunt cercetate 40 de persoane pentru constituire a unui grup infractional organizat, delapidare cu consecinte deosebit de grave, fals intelectual si uz de fals.

"In cursul anului 2016, la nivelul unei societati de transporturi feroviare s-a constituit un grup infractional organizat, implicand factori de decizie de la nivelul central si teritorial al societatii de transport. Membrii gruparii sunt banuiti ca ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societatii, cu prilejul operatiunilor de vanzare-cumparare a 2.450 de vagoane destinate casarii, facilitand astfel traficarea in folosul unei firme de colectare a deseurilor feroase din Calarasi a diferentei rezultate intre valoarea reala si cea subevaluata a bunurilor casate", arata sursa citata.

Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Marfuri Bucuresti, in baza unei proceduri de licitatie deschisa a 2.450 de vagoane pe roti, la pret de fier vechi, desi, in conformitate cu standardele in materie, deseurile metalice provenite din casarea materialului rulant se incadrau in categoria “deseu fier vechi greu” si “deseu fier vechi special” (otel), categorii de deseuri cu o valoare de piata net superioara. Pretul de achizitie a fost de 120 de euro per tona de fier vechi, in conditiile in care pretul mediu practicat pentru “deseu fier vechi greu” era de 175,88 euro per tona, iar pentru “deseu fier vechi special” (otel) era de 218,90 euro per tona.

DIICOT: Toata conducerea executiva a CFR Marfa, vizata de ancheta

Intreaga conducere executiva a Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa ”CFR MARFA” S.A, in frunte cu fostul director general Mihut Craciun, este implicata in gruparea infractionala vizata de perchezitiile care au loc, miercuri dimineata, in Bucuresti si in noua judete, spun procurorii DIICOT.

Potrivit acestora, in cursul anului 2016, la nivelul ”CFR MARFA” S.A. s-a constituit un grup infractional organizat, implicand factori de decizie de la nivelul central si teritorial al societatii de transport, avand ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societatii, cu prilejul operatiunilor de vanzare-cumparare a 2.450 de vagoane destinate casarii, in folosul SC REMAT S.A. Calarasi.

Potrivit DIICOT, in cursul anului 2016, la nivelul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa ”CFR MARFA” S.A s-a constituit un grup infractional organizat, implicand factori de decizie de la nivelul central si teritorial al societatii de transport, avand ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societatii, cu prilejul operatiunilor de vanzare-cumparare a 2450 de vagoane destinate casarii, facilitand astfel traficarea in folosul SC REMAT SA Calarasi a diferentei rezultate intre valoarea reala si cea subevaluata a bunurilor casate.

Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Marfuri Bucuresti, in baza procedurii de licitatie deschisa initiata de S.N.T.F.M. ”CFR MARFA” S.A a unui numar de 2.450 de vagoane pe roti, la pret de fier vechi, desi, in conformitate cu standardele in materie, deseurile metalice provenite din casarea materialului rulant se incadrau in categoria “deseu fier vechi greu” si “deseu fier vechi special” (otel), categorii de deseuri cu o valoare de piata net superioara.

"Manopera frauduloasa a fost premeditata de factorii de decizie din cadrul S.N.T.F.M. CFR MARFA S.A in coniventa cu reprezentantii SC REMAT SA Calarasi. S-a constatat ca, desi oferta de vanzare initiata de S.N.T.F.M. CFR MARFA S.A pe Bursa de Marfuri viza cantitatea generica de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vanzare-cumparare incheiat cu ofertantul SC REMAT SA Calarasi a mentionat vanzarea fierului vechi provenit din casarea a 2450 de vagoane. Pretul de achizitie a fost de 120 euro/tona de fier vechi, in conditiile in care pretul mediu practicat pentru deseu fier vechi greu era de 175,88 euro/tona, iar pentru “deseu fier vechi special” (otel) era de 218,90 euro/ tona", spun procurorii DIICOT.

Potrivit acestora, primul nivel al grupului infractional organizat a fost constituit din conducerea executiva a societatii S.N.T.F. MARFA ”C.F.R. MARFA” S.A, compusa din directorul general Mihut Constantin Craciun, directorul operatiuni dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul Departamentului Vanzari-Trafic Eugen Tudor, directorul economic-financiar Pavel Barculet, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul Trafic Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, seful Biroului Urmarire Contracte Mariana Capatana si seful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu.

Acestia au initiat vanzarea la Bursa de marfuri a celor 2.450 de vagoane la pret de fier vechi, prin subevaluarea lor si obtinerea unui pret mai mic decat valoarea reala, mai spune DIICOT.

Al doilea palier al grupului infractional organizat a fost reprezentat de catre functionarii din cadrul sucursalelor S.N.T.F. MARFA ”C.F.R. MARFA” S.A. Timisoara, Brasov, Iasi, Galati, Craiova, Cluj si Constanta, iar al treilea palier al grupului infractional organizat a fost constituit din reprezentantii S.C. REMAT S.A.Calarasi, beneficiara contractului.

Prejudiciul in acest dosar depaseste 6,3 milioane de euro.

Mihut Craciun a fost revocat din functia de director general al CFR Marfa in decembrie 2016.