Obiectivul Boeing, care necesită actualizarea sistemelor avioanelor, creşterea cerinţelor legate de amestecul carburanţilor şi certificarea de siguranţă din partea autorităţilor de reglementare, este un element central al obiectivului mai larg al industriei de reducere la jumătate a emisiilor de carbon până în 2050, a arătat producătorul american de avioane.

Este o provocare extraordinară, este provocarea vieţii noastre”, a declarat directorul pentru Strategie în Domeniul Sustenabilităţii, Sean Newsum, potrivit News.ro.

Zborurile comerciale generează în prezent circa 2% din emisiile de carbon la nivel global şi aproximativ 12% din emisiile generate de transporturi, potrivit datelor citate de Air Transport Action Group (ATAG).

Boeing are la dispoziţie numai un deceniu pentru a ajunge la ţinta sa, pentru că avioanele care vor intra în exploatare în 2030 vor rămâne în serviciu, în mod normal, până în 2050.

Compania aeriană europeană care își face fabrică de biocombustibil pentru aviaţie

Compania olandeză KLM Royal Dutch Airlines anunţa, în 2029, că va investi în prima fabrică europeană de biocombustibil pentru aviaţie. Operatorul aerian îşi propune, astfel, pentru următorii zece ani, să folosească peste 75.000 tone de combustibil sustenabil pentru aviaţie, în fiecare an.

"SkyNRG, lider mondial pe piaţa de combustibil sustenabil pentru aviaţie (Sustainable Aviation Fuel - SAF) va dezvolta prima fabrică din Europa specializată în producţia de biocombustibil pentru industria aeronautică. Fabrica va fi construită în Delfzijl, Olanda şi este programată pentru a fi inaugurată în 2022", informa compania, într-un comunicat.

KLM este singura companie aeriană din Europa care operează zboruri intercontinentale alimentate parţial cu biokerosen, un substitut sustenabil al kerosenului, la finalul anului 2018 fiind operate aproximativ 1.500 de zboruri alimentate cu 1.318 tone de biokerosen.

"Apariţia aviaţiei a avut un impact major asupra lumii, oferind un nou mijloc de a apropia oamenii. Acest privilegiu merge mână în mână cu o mare responsabilitate pe care o avem faţă de planeta noastră. KLM ia acest lucru în serios şi, prin urmare, a investit în sustenabilitate de mulţi ani. Prin colaborarea cu alte părţi, putem construi o instalaţie care va accelera dezvoltarea unui carburant sustenabil pentru aviaţie. Din anul 2022, instalaţia va produce 100.000 de tone pe an, dintre care 75.000 de tone vor fi achiziţionate de KLM. Acest lucru va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 200.000 de tone pe an, ceea ce este egal cu emisiile eliberate de 1.000 de zboruri KLM între Amsterdam şi Rio de Janeiro", spune Pieter Elbers, preşedinte şi CEO al KLM.                                                                        

Combustibilul sustenabil pentru aviaţie este o opţiune necesară industriei aviatice comerciale, pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, pe lângă reînnoirea flotei şi creşterea eficienţei operaţionale. Cu toate acestea, în prezent, nu se produce suficient kerosen sustenabil. Din anul 2022, centrala va produce anual 100.000 de tone de biocombustibil, precum şi 15.000 de tone de bioGPL, ca produs secundar. Aceasta va însemna o reducere de dioxid de carbon de 270.000 de tone pe an pentru industria aviatică, potrivit companiei.

Linia aeriană a mai anunţat că materia primă folosită pentru producţie va fi formată din deşeuri reziduale, cum ar fi uleiul de gătit, provenind preponderent din fabricile din zonă. Instalaţia va funcţiona pe bază de hidrogen sustenabil, produs prin utilizarea apei şi a energiei eoliene. Datorită acestor opţiuni, acest carburant pentru aviaţie oferă o reducere a emisiilor de dioxid de carbon de cel puţin 85% în comparaţie cu combustibilii fosili. Utilizarea SAF va contribui, de asemenea, la o reducere semnificativă a particulelor ultra-fine şi a emisiilor de sulf.

În 2011, compania olandeză a efectuat primul zbor cu un avion alimentat cu biokerosen produs din ulei reciclat între Amsterdam și Paris, iar în 2012 a făcut primul zbor intercontinental, la Rio de Janeiro, marcând astfel și cel mai lung zbor efectuat cu un avion pe biocombustibil. Din 2013, KLM a început să folosească pentru zborurile sale transatlantice un amestec care include combustibil pentru avioane, în proporție de 75%, dar și ulei de gătit, în proporție de 25%, informează BBC.