Romania are cea mai mare crestere a productiei auto din Europa. A depasit Italia, Belgia si se apropie de Polonia

Productia de autoturisme de pe piata locala a crescut cu 45% in primele sase luni ale acestui an, cel mai accelerat ritm de crestere din Europa si al treilea cel mai rapid din lume, potrivit datelor Organizatiei Internationale a Constructorilor de Automobile (OICA), citate de Ziarul Financiar.

In Romania s-au produs in primul semestru aproape 225.000 de autoturisme, dintre care 181.300 de catre Dacia, in crestere cu 17% fata de perioada similara a anului trecut si aproape 43.500 de catre Ford Romania la Craiova, 2013 fiind primul an intreg de productie pentru B-Max.

„Cel mai probabil saltul in ceea ce priveste productia de autoturisme din Romania nu va mai putea fi repetat in urmatorii ani. Cu toate acestea, daca Dacia continua sa lanseze automobile atragatoare, productia Romaniei are in continuare loc de crestere“, a declarat pentru ZF Luca Cifferi, redactorul-sef al publicatiei Automotive news Europe, cea mai importanta publicatie economica din industria auto europeana.

Doi tineri fac afaceri la Bucuresti pe o piata unde au cel mult 100 de concurenti

Andrei Iordan si George Savu au renuntat la cariera din industria farmaceutica si au pornit impreuna in afaceri. Cei doi vand servicii de business intelligence menite sa-i ajute pe cei din varful companiilor sa ia decizii mai rapide si mai bune. Deocamdata doar strainii inteleg cu ce se mananca. Pentru multi dintre managerii romani, businessul celor doi este inca o limba straina, scrie Business Magazin.

Andrei si George s-au cunoscut In 2005, in vremea cand lucrau la distribuitorul si importa-torul de medicamente Montero, unul ca director comercial, celalalt ca director de IT. Acolo foloseau serviciul de business inteligence QlikView, cu care monitorizau vanzarile, logistica, achizitiile si datele de piata. Au sesizat potentialul existent legat de instrumentele de analiza de business, si-au dat demisia si au decis sa incerce pe cont propriu. „Recunosc ca succesul a venit destul de repede".

"Nu a trebuit sa ne stresam prea mult“, spune Andrei Iordan despre inceputurile din 2007 ale afacerii Winfo. Serviciul de business intelligence reprezinta, de fapt, un soft care preia date din mai multe surse si pune la indemana managerilor analize cu scopul de a lua decizia cea mai eficienta in timpul cel mai scurt. Cei doi au gasit o piata in care perioada de crestere economica si, deci, de crestere naturala a afacerilor le-a permis managerilor sa func-tioneze fara astfel de instrumente, devenite mult mai importante in perioade de declin. In 2007, cultura afacerilor romanesti pentru servicii de business intelligence era aproape de zero.

Directorul CFR Marfa: leafa de 9.500 euro brut lunar plus 4.000, daca privatizarea reuseste

Directorul general al CFR Marfa, Alexandru-Dragos Draghici, va primi, pe langa salariul din contract si bonusurile de performanta, si un bonus special daca societatea va fi privatizata.

Alexandru-Dragos Draghici, numit director general al operatorului national feroviar de marfa la sfarsitul lui februarie, are o remuneratie bruta de 9.500 de euro pe luna, potrivit contractului de mandate incheiat intre el si Aysun Mustafa, presedintele de atunci al Consiliuliui de Administratie al companiei, care a demisionat insa doua luni mai tarziu, noteaza Economica.net.

Alexandru-Dragos Draghici a fost numit in functie de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Pe langa cele 9.500 de euro brut, pe luna, Draghici are dreptul sa primesca alte aproape 2.400 de euro brut, tot in fiecare luna, daca indeplineste criteriile de performanta generale. Acestea se refera la cresterea cifrei de afaceri, reducerea furturilor, reducerea costurilor financiar bancare, propunerea unei organigrame functionale si implementarea unui program de scontare de creante pentru asigurarea capitalului de lucru necesar societatii.

Cum asteapta corporatistii din Floreasca deschiderea mallului Promenada:„Nu o sa mai fim clientii captivi ai cantinei”

In mai putin de o luna in zona Floreasca, cartierul general al pietei de birouri, se va deschide mallul Promenada, singurul centru comercial deschis in ultimii 3 ani si jumatate in Capitala. In timp ce in interiorul proiectului chiriasii lucreaza de zor sa isi amenajeze magazinele, corporatistii din cladirile din jur, cei care vor fi principalii clienti ai centrului comercial, asteapta inaugurarea, pe de o parte gandindu-se cu bucurie la „evadarea” din cantina cladirii de birouri, dar si ingrijorati de o inrautatire a traficului din zona, pe masura ce mallul va atrage soferi din alte zone, informeaza Wall-Street.ro.

Zona de food court este principalul punct de atractie al mallului care urmeaza sa se deschida in Barbu Vacarescu-Floreasca pe 17 octombrie pentru multi dintre angajatii corporatiilor din zona care pana in prezent nu aveau in imediata apropiere prea multe optiuni. Spre exemplu, Mihnea Anastasiu, un angajat din zona Barbu Vacarescu-Floreasca spune ca pentru el si colegii lui deschiderea Promenada este buna mai ales pentru ca se inmultesc optiunile pentru masa de pranz, „nu vom mai fi clientii captivi ai cantinei de jos”.

Magazinele de fashion din mall sunt un alt punct de atractie, fiind „foarte bine sa iti poti face cumparaturile cand pleci de la birou”, dupa cum spun unii din angajatii companiilor din zona.

Romanii cred in aur, case si antreprenoriat

Romanii se dovedesc a fi din ce in ce mai educati la capitolul financiar, dar obiceiurile se schimba mai greu, dupa cum arata un studiu realizat pe un esantion de o mie de persoane.

Provident Financial Romania a prezentat rezultatele unui studiu despre educatia financiara a romanilor realizat de Novel Research la comanda sa. Studiul arata cum au evoluat datele fata de cel precedent, din 2011, arata Forbes Romania. Concluziile sunt ca 44,2 % dintre romani se incadreaza aproape mereu in veniturile obtinute, iar 3 din 10  romani pun bani deoparte in fiecare luna. De asemenea, studiul a concluzionat ca romanii raman mai frecvent fara bani de la un salariu la altul, fata de 2011, ceea ce, in viziunea Provident, inseamna ca ei consuma  mai mult, asadar sunt mai relaxati in privinta veniturilor. De asemenea, o mare parte nu aloca mult timp deciziilor financiare si nu sunt stresati de ele (34,1 %), ceea ce ar putea insemna ca avem "o clasa de mijloc  in curs de revigorare si in crestere", dupa spusele Vlad Sandru, manager de comunicare Provident Financial Romania.

Clientii pot da bancile in judecata pentru clauze abuzive doar la instante superioare sau specializate

Procesele avand pe rol denuntarea clauzelor considerate abuzive din contractele de prestari servicii, inclusiv pentru credite bancare, vor fi judecate doar la nivelul instantelor superioare sau de o instanta specializata unica, iar judecatorii vor fi "instruiti" pentru aplicarea "armonizata" a legii, scrie Incont.ro.

Procedura este prezentata in scrisoarea de intentie transmisa de Guvern catre Fondul Monetar International (FMI) pentru incheierea unui nou acord. La finele lunii iulie,seful misiunii FMI in Romania, Andrea Schaechter, a declarat, la Bucuresti, ca masura prin care clauzele abuzive ale creditelor bancare ar urma sa fie denuntate in instanta si eliminate din contracte poate submina sistemul financiar, afectand milioane de deponenti, astfel ca trebuie gasit un echilibru intre protectia debitorilor si stabilitatea sectorului.

In urma cu o saptamana, Guvernul a aprobat infiintarea unui tribunal comercial in Bucuresti, care se va ocupa de litigiile din mediul de afaceri, cum ar fi cele privind insolventa si concurenta neloiala, urmarindu-se judecarea cu celeritate a cauzelor in domenii sensibile.

Actualul sef al Nokia ii cere lui Elop sa returneze bonusul de 18,8 mil. euro

Dupa toata valva creata in jurul platii compensatorii primite de fostul presedinte al Nokia, actualul CEO al producatorului de telefoane l-a intrebat pe Elop daca nu ar fi dispus sa restituie o parte sau chiar toti banii (18,8 milioane de euro). Dupa presiunea acumulata in ultimele zile din partea politicienilor finlandezi, inclusiv a prim-ministrului, Risto Siilasmaa, actualul presedinte al Nokia a venit cu aceasta propunere, spun surse apropiate problemei, citate de Financial Times.

Insa, asa cum era de asteptat, Elop a refuzat. Potrivit acelorasi surse, fostul CEO a spus ca nu poate sa dea inapoi banii, pentru ca se afla in plin proces de divort. Initial, Siilasmaa a incercat sa calmeze nemultumirea publica legata de valoarea mare a sumei acordate lui Elop, afirmand ca termenii sunt aproape similari cu cei obtinuti de alti fosti directori generali ai Nokia. El a fost insa nevoit sa recunoasca marti ca Elop va incasa cu 14,6 milioane de euro mai mult decat a obtinut directorul general precedent, Olli-Pekka Kallasvuo, in urma cu trei ani.

J.P.Morgan negociaza o intelegere de 11 miliarde de dolari

Costul unei eventuale intelegeri in procesul J.P.Morgan se ridica la 11 miliarde de dolari, dupa ce procurorul a respins oferta bancii de 3 miliarde, care ar fi pus capat acuzatiilor civile si penale, au declarat surse aflate la curent cu situatia, citate de Wall Street Journal. JPMorgan Chase, Barclays, Credit Suisse si alte zece mari banci au fost actionate in justitie de o autoritate americana de reglementare a cooperativelor de credit. Acestea sunt acuzate de manipularea indicelui de dobanda Libor. Discutiile dintre institutia bancara americana si Departamentul de justitie au fost reluate miercuri, dar nu se stie daca se va ajunge in cele din urma la o intelegere. Suma vehiculata, de 11 miliarde de dolari, ar fi impartita in 7 miliarde bani cash si 4 miliarde sub forma de despagubiri acordate clientilor afectati.

Airbus a castigat 15 mld. dolari intr-o zi, speculand cererea in crestere din Asia

Airbus a incasat peste 15 miliarde de dolari de pe urma unei tranzactii cu avioane in Asia, pe fondul cererii in crestere pentru aeronave de linie, transmite Bloomberg. Operatorii chinezi aflati la inceput de drum, Qingdao Airlines si Zhejiang Loong Airlines, alaturi de BOC Aviation si un alt operator vietnamez si-au luat angajamentul de a cumpara 160 de avioane. Dezvoltarea Asiei in acest domeniu a marit considerabil comenzile pentru Airbus, dar si pentru competitorii sai de la Boeing, iar pana in 2032 China are toate sansele sa devina cea mai mare piata aerospatiala din lume, depasind Statele Unite. Ieri, Airbus a dezvaluit o versiune mai usoara a modelului sau A330, creat special pentru piete precum China, care este deja principalul cumparator al avionului.

Un ziar britanic cu istorie de 279 de ani trece pe online

Istoria publicatiei Lyoyd List a inceput acum 279 de ani, in vitrina unei cafenele din Londra. Traditia de care se bucura insa, nu l-a putut salva de valul noii tehnologii. Potrivit unui sondaj efectuat anul acesta, numai 25% dintre cititorii sai mai foloseau editia print, asa ca de la sfarsitul anului, ziarul se va muta definitiv in mediul online, scrie BBC. Editorul Richard Meade spune ca “totul este parte dintr-o evolutie naturala”, desi nu multe lucruri s-au schimbat de-a lungul timpului in politica editoriala. Ultima editie imprimata, cu informatii despre industria navala, va aparea pe piata in data de 20 decembrie.