Lazea, BNR: Romanii sa-si faca depozite sub 100.000 de euro

Romanii ar trebui sa nu ţina banii „la saltea“, ci sa constituie depozite, dar de sub 100.000 de euro, plafon care este garantat, iar diferenţa sa o plaseze pe piaţa de capital sau in fonduri de pensii, recomanda Valentin Lazea, economistul-sef al BNR, potrivit zf.ro. „Daca ai mai mult de 100.000 euro, ceea ce foarte puţini au, si daca avand mai mult de 100.000 euro nu ai buna prevedere de a-i imparţi la 42 de banci, ai o problema. Cei care au mai mult de 4,2 mil. euro pot sa-si gaseasca alte variante alternative, sa-i plaseze la bursa, in fondurile de pensii“, a spus Lazea, precizand ca vorbeste in nume personal. Afirmaţia lui a venit in urma intrebarii jurnalistilor daca va scadea apetitul pentru economisire in urma deciziei legate de sistemul bancar din Cipru. La nivelul Uniunii Europene depozitele sunt garantate in limita a 100.000 de euro.

Panica in industria eoliana. Este iminenta apariţia legii care injumataţeste subvenţia

In industria eoliana se stie ca Guvernul are deja pregatita legea care le injumataţeste subvenţiile pentru producerea energiei si se vorbeste numai de faliment. Pe de alta parte, oficialii de stat spun ca ceilalţi producatori de energie din surse convenţionale si populaţia nu mai pot susţine o industrie a regenerabilelor foarte profitabila. Ministrul Energiei are conturat un draft de ordonanţa de urgenţa care taie la aproape jumatate subvenţia pe care statul roman o acorda producatorilor de energie din surse regenerabile. Informaţia provine de la Ionel David, presedintele Asociaţiei Romane pentru Energie Eoliana si este confirmata de Dumitru Chiriţa, vicepresedinte al Comisiei de Industrii si Servicii din Camera Deputaţilor. Cei doi o prezinta, insa, in mod diferit, potrivit economica.net.

Cum arata astazi viata primului angajat al McDonald’s Romania

Timp de 16 ani numele lui Marian Alecu avenit la pachet cu cel al McDonald’s Romania, lant de restaurante al carui prim angajat a fost si pe care l-a condus pana in 2009. Au trecut mai bine de trei ani de cand a rupt relatiile cu mediul corporatist si de cand lucreaza doar in nume propriu, fie ca este vorba tot de restaurante sau de hoteluri, bijuterii si imobiliare. Nici bursa nu ii este straina. Cel mai recent pariu al sau il reprezinta un bloc de noua etaje in zona lizeanu din capitala, proiect ce urmeaza a fi finalizat in urmatoarele luni, scrie Business Magazin. „Viata mea a mers mai departe fara sa sufere vreun soc”, spune el despre desparţirea de McDonald's, o relaţie pe care a inceput sa o construiasca acum doua decenii, cand avea 35 de ani. Ultimii ani - cei din era post McDonald's - ii descrie ca fiind mai linistiţi, desi recunoaste ca inca este implicat in multe businessuri locale, alaturi de prieteni si familie. Banii nu poate spune ca ii lipsesc nici astazi, cand controleaza afaceri pe care el insusi le estimeaza la 30 de milioane de euro.

Ford Craiova produce o masina pe minut

Producţia uzinei de la Craiova a revenit pe crestere in luna martie si cadenţa a urcat la o masina pe minut, potrivit oficialilor companiei, ajungand la acelasi ritm de producţie cu uzina Dacia de la Mioveni. Pe de alta parte, Ford produce masini la Craiova intr-un singur schimb, in timp ce la Dacia se lucreaza in trei schimburi, scrie ZF Corporate.

Cum arata colacul de salvare al imobiliarelor intr-o zona problema cum este Pipera-Voluntari?

Insolventa proiectului de birouri Swan din Pipera si executarea silita a Evo Center One readuce in atentie o problema mai veche a proprietarilor din zona Pipera-Voluntari, cei care se confrunta cu cele mai mari rate de neocupare din Capitala. Ce sanse de restructurare au proiectele din zona si cum ar trebui abordata situatia intr-un astfel de caz, noteaza wall-street.ro. Desi Swan este prima insolventa mare din zona de birouri, nu este singurul proiect din zona care se confrunta cu probleme cu creditorii. Astfel, pe rolul Tribunalului Ilfov, mai exista cereri de intrare in insolventa indreptate si asupra altor proiecte de birouri. Astfel, Baupartner a cerut insolventa Cubic Center Development SRL, iar Vector Facility Management insolventa Global City Business Park. In niciunul dintre cele doua dosare instanta nu s-a pronuntat pana in prezent. De asemenea, proiectul Evo Center One, al lui Dinu Patriciu, este in executare silita si a fost scos la vanzare pentru 1,5 mil. euro.

Modificare a Codului Rutier, respinsa. Statul nu vrea doar avertisment pentru nepurtarea centurii

In urma cu doi ani, o informație privind modificarea Codului Rutier crea un mare scandal in presa din Romania: Nepurtarea centurii de siguranta si depasirea vitezei cu 20 km/h nu vor mai fi sanctionate. Camera Deputatilor, for decizional in acest caz, tocmai a respins proiectul de modificare a Codului Rutier, prin care o serie de contraventii precum nepurtarea centurii de siguranta sau depasirea cu maxim 20 de km a vitezei maxime admise se puteau pedepsi cu simple avertismente scrise, fara aplicarea unei amenzi, scrie capital.ro. Proiectul a fost initial aprobat de Senat si prevedea modificarea claselor de sanctiuni, introducand o noua clasa “avertismentul scris”.

China si Brazilia au semnat un pact prin care se angajeaza sa se ajute reciproc in vremuri de criza

China si Brazilia au incheiat o intelegere monetara de 30 de miliarde de dolari, menita sa protejeze pe viitor cele doua natiuni impotriva unor eventuale noi crize financiare, noteaza BBC. Pactul, anuntat pentru prima oara anul trecut, va permite bancilor centrale sa tranzactioneze monede locale in valoare de pana la 190 miliarde de yuani sau 60 de miliarde de reali, adica echivalentul a 30 miliarde de dolari. Oficialii spun ca aceasta intelegere va permite un schimb rapid si usor, indiferent de conditiile economice globale. “Daca vor fi socuri pe piata financiara globala si creditele se vor imputina, vom fi ajutati de cel mai mare partener international al nostru, deci comertul nu va fi afectat”, spune Guido Mantega, ministrul de Economie brazilian. Pe langa faptul ca este a doua cea mai mare economie a lumii, China reprezinta si cel mai important partener comercial al Braziliei.

Slapii de sapte dolari, promovati de Gisele Bundchen, dubleaza pretul actiunilor companiei producatoare

Grendene SA, compania de incaltaminte promovata de supermodelul Gisele Bundchen, intra in cursa celor mai importanti producatori, dupa cererea uriasa de slapi la sapte dolari, relateaza Bloomberg. Actiunile firmei s-au dublat in ultimele 12 luni, depasind cu mult incasarile altor producatori de pe piata, cum ar fi Arezzo, Skecjers USA sau Puma. Insa, desi castigurile sunt cele mai bune din ultimii cinci ani, actiunile in cadrul companiei se gasesc inca la un pret destul de mic, comparativ cu restul firmelor din industrie. Cheia succesului pentru cei de la Grendene a fost, se pare, concentrarea pe o linie de incaltaminte cat mai ieftina, in speta, slapii de plastic. “Strategia Grendene este una ideala: vinde produse care se adreseaza atat clasei de mijloc, cat si celor bogati”, arata Rosolfo Amstalden, analist la firma Empiricus, din Sao Paulo. Pe langa Gisele Bundchen, linia mai este promovata si de cantareata columbiana Shakira si de fostul tenisman brazilian, Gustavo Kuerten.

Unda verde pentru fuziunea Emirates-Qantas Airways, care salveaza operatorul australian de la faliment

Qantas Airways a obtinut aprobarea finala din partea regulatorilor australieni, ca sa incheie parteneriatul cu Emirates, informeaza BBC. Alianta este vazuta drept o miscare cheie din partea operatorului aerian pentru a-si reveni de pe urma pierderilor suferite pe plan international. Divizia internationala a companiei australiene a fost afectata de incetinirea cererilor pe pietele cheie, o competitie tot mai acerba, dar si cresterea pretului la combustibil. “Qantas este o emblema pentru Australia si viitorul sau dupa aceasta alianta este mult mai luminos. Clientii ofera deja un feedback pozitiv vis-a-vis de parteneriat si beneficiile pe care acesta le aduce cu sine, printr-o crestere a numarului de rezervari facute”, a declarat Alan Joyce, directorul executiv al Qantas.

China ingrijoreaza din ce in ce mai mult, desi inregistreaza cresteri economice importante

Saptamana trecuta a avut loc in Beijing Forumul pentru Dezvoltare din China (CDF), scrie CNN Money. Evenimentul este unul cat se poate de select, la care au participat directorii din topul Fortune, castigatori ai premiului Nobel, dar si oficiali chinezi de rang inalt, inclusiv premierul Li Keqiang. Scopul intalnirii a fost socializarea, schimbul de idei, dar si dezbaterea asupra celui mai arzator punct al agendei de zi, si anume directia spre care se indreapta China. Potrivit Fondului Monetar International, a doua cea mai mare economie a lumii a crescut cu 7,8% anul trecut, fata de numai 2,4% cat arata media mondiala. Insa cifra nu este nici pe departe una impresionanta, fata de numerele mult mai mari cu care tara ne-a obisnuit in trecut. Printre alte semne ingrijoratoare se numara dependenta Chinei de domeniul productiei si al exporturilor, care o face sensibila la problemele globale, un sector de servicii anemic, cat si probleme de poluare, coruptie si democratie, care incetinesc atingerea standardelor internationale pentru transparenta.

Buffett devine unul din cei mai importanti actionari ai Goldman Sachs

Warren Buffett este hotarat sa devina unul dintre cei mai mari actionari ai bancii americane de investitii Goldman Sachs. Potrivit The Telegraph, Buffett primise dreptul sa cumpere 43,5 milioane de garantii, la un pret de 115 dolari fiecare, dupa o intelegere semnata cu banca in septembrie 2008. In urma noului acord, miliardarul in varsta de 82 de ani, va primi in schimb un numar mai mic de actiuni in Goldman Sachs, la un pret mai mare, care sa reflecte valoarea acestora. Dupa revizuirea intelegerii, Buffett devine al noualea cel mai important actionar din cadrul bancii. Analistii spun ca miscarea poate fi interpretata drept un vot de incredere in Goldman, din partea miliardarului. Buffett a declarat marti ca intentioneaza sa detina o parte importanta din banca. “Cine nu ar vrea sa il aiba pe Warren Buffett drept actionar pe termen lung?”, se intreaba retoric Glenn Schorr, un analist al firmei Nomura.