Balbele cu scaderea CAS, o strategie pentru a reveni la impozitarea progresiva. Scenariul pesimist: cota maxima ajunge la 24%

Mai multe surse au declarat pentru www.wall-street.ro ca Guvernul ar vrea sa introduca impozitarea progresiva a veniturilor, de la 1 ianuarie 2015, iar "balbaiala" referitoare la reducerea CAS ar putea fi doar o strategie pentru amanarea pana dupa alegeri a deciziei. Daca ministrul bugetului, Liviu Voinea, a fost rezervat in declaratii, sefa de la Finante, Ioana Petrescu, a intarit totusi ideea taierii contributiilor sociale cu 5% de la 1 iulie. Potrivit surselor citate, strategia are ca ultim scop introducerea impozitarii progresive, un tel declarat al guvernarii. Exista mai multe variante de impozit progresiv vehiculate, dar niciuna nu mai este de la 16% in jos. Una dintre versiuni care circula in cercurile guvernamentale este impozitarea progresiva in cote de 16%, 19% si 24%, cu introducere de la 1 ianuarie 2015.

Cat ne-ar costa un mare cutremur si cum ne apara sistemul

Cat de mari ar fi pagubele unui cutremur de intensitatea celui din 1977, cum ar face fata unui asemenea cataclism sistemul actual de asigurari si de ce trebuie sa platim toti aceleasi niveluri de prima obligatorie, din moment ce gradul risc difera foarte mult de la zona la zona? "La nivelul industriei de asigurari (facultative si obligatorii), dauna maxima probabila bruta agregata, calculata conform modelului din Norme, se situeaza la circa 2.893,77 milioane de euro, din care peste 90,96% ar reveni in sarcina reasiguratorilor. Cumulat, societatile prezinta un excedent de capitaluri proprii cumulate cu rezervele de catastrofa nete de circa 358,02 milioane de euro fata de dauna maxima probabila ramasa in sarcina lor", au spus reprezentantii Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), pentru www.capital.ro.

A muncit cinci ani in Africa de Sud ca sa stranga bani sa-si faca o afacere in tara. Romanii nu ii cumpara produsele

“Imi impun sa nu petrec mai mult de noua ore pe zi la atelier”, isi descrie Felicia Coteanu activitatea in cadrul Tria-Alfa, afacerea construita pe nisa “bijuteriilor fantezie” inca din 2008. Dupa ce a absolvit Liceul Economic si a studiat in cadrul Facultatii de Finante si Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din Capitala, Felicia Coteanu a plecat, in ‘94, in Africa de Sud. La inceput, a lucrat acolo in domeniul contabilitatii, iar dupa doi ani s-a angajat intr-un domeniu mai pe placul ei, in cadrul unei firme de export de arta africana. Antreprenoarea s-a intors in tara in 1999, iar un an mai tarziu, cu banii castigati in Africa de Sud, a deschis afacerea Tria-Alfa impreuna cu sotul ei, de profesie bijutier, scrie Business Magazin.

Algocalmin aduce 16% din vanzarile Sanofi

Algocalmin, unul dintre cele mai vechi branduri de medicamente din Romania, a in­re­gistrat vanzari de peste 10 milioane de cutii in intervalul aprilie 2013 – martie 2014 si­mi­lare cu cele din exercitiul financiar anterior. Acesta este cel mai bine vandut produs din portofoliul Sanofi in volum, aflandu-se totodata si pe primul loc in topul celor mai vandute medicamente din Romania (tot in volum), potrivit reprezentantilor Sanofi, care citeaza date ale firmei de cercetare IMS Health, informeaza Ziarul Financiar.

Creditele pentru locuinte au crescut cu 10% luna trecuta. Cine vrea cel mai mult o casa noua casa

Zece judete au inregistrat luna trecuta cresteri ale creditului in lei pentru locuinte peste media pe tara de 10,5%, fata de luna anterioara, potrivit datelor Bancii Nationale. Iasiul este lider cu un plus de 18%, urmat de Timis, Arad, Cluj si Brasov. Bucurestiul este pe locul 6. Totalul creditelor pentru populatie a ajuns la 35,91 miliarde de lei in aprilie, in crestere cu 1,5% fata de martie. Valoarea creditelor pentru consum a crescut cu doar 0,5% in aprilie, pana la 23,24 miliarde de lei, in vreme ce creditele pentru locuinte au crescut cu 10,5% pana la 4,92 miliarde de lei. Au avut cresteri peste media nationala, in ordine, judetele: Cluj, Timis, Iasi, Brasov, Arad, Bucuresti, Bihor, Constanta, Ialomita si Dolj, potrivit www.economica.net.

Rutele pe care va circula primul tren electric produs in Romania, cu cinci milioane de euro

Infrastructura necorespunzatoare nu va permite ca Hyperion, primul tren electric produs in Romania, sa circule pe prea multe rute din tara. Anuntul a fost facut de presedintele Softronic Craiova, Ionel Ghita. Primul tren electric fabricat in Romania, Hyperion, nu va putea circula deocamdata decat pe rutele Bucuresti – Constanta si Bucuresti – Predeal – Brasov, din cauza infrastructurii necorespunzatoare de pe alte trasee. Totusi, pe cele doua relatii trenul va putea atinge o viteza de pana la 160 de kilometri pe ora, informeaza www.gandul.info.

Putin creeaza un imperiu economic, din cenusa fostei URSS. Ce putere va avea Uniunea Eurasiatica in fata UE

La peste 20 de ani de la destramarea Uniunii Sovietice, presedintele rus Vladimir Putin incearca sa o reinvie. Dar de aceasta data scopul este altul – vrea sa faca concurenta Uniunii Europene si sa creeze o “uniune economica” din fostele state sovietice. Iar startul a fost dat joi, cand Rusia, Belarus si Kazahstan au semnat, in Astana, capitala Kazahstanului, Tratatul pentru infiintarea Uniunii Economice Eurasiatice, uniune care va functiona intre cele trei tari semnatare, incepand cu 1 ianuarie 2015. Financial Times scrie ca noua structura ar urma sa aiba si o moneda unica, pe modelul monedei euro. Discutiile pentru infiintarea unei uniuni economice intre fostele state sovietice au inceput in noiembrie 2011. Atunci, presedintii celor trei tari au adoptat o declaratie privind integrarea economica eurasiatica, ce urma sa devina prima atestare a noii uniuni, noteaza www.stirileprotv.ro.

SUA trimit unde de soc pe pietele financiare. Economia s-a contractat cu 1%, pentru prima oara dupa 2011, din cauza iernii deosebit de aspre

Economia SUA s-a contractat in primul trimestru pentru prima oara din 2011, cu 1%, din cauza iernii deosebit de aspre care a perturbat activitatile economice si constructiile de proprietati rezidentiale si comerciale, potrivit datelor revizuite publicate joi, transmite MarketWatch. Initial, Departamentul pentru Comert a raportat luna trecuta ca PIB-ul a avansat cu 0,1% in primele trei luni ale acestui an. Declinul din primul trimestru a fost determinat in principal de investitiile scazute, in special in constructii de locuinte, birouri si fabrici.

Cea mai mare amenda aplicata unei banci. SUA cer BNP Paribas peste 10 mld. dolari, pentru incalcarea embargourilor impuse Cubei, Iranului si Sudanului

Justitia americana a cerut bancii franceze BNP Paribas sa plateasca o amenda de peste zece miliarde de dolari pentru ca a incalcat timp de patru ani embargourile impuse de Statele Unite impotriva Cubei, Iranului si Sudanului, scrie Wall Street Journal (WSJ). BNP s-ar afla in negocieri pentru a plati sub de opt miliarde de dolari, scrie WSJ, citand surse apropiate dosarului. Aceasta suma reprezinta una dintre cele mai mari amenzi aplicate vreodata unei banci in Statele Unite.

Primele imprumuturi externe incep sa vina in Ucraina. 750 de mil. dolari, de la Banca Mondiala, pentru a evita falimentul

Banca Mondiala a varsat, joi, 750 de milioane de dolari Ucrainei, o suma ce reprezinta prima transa din ajutorul de 3,5 miliarde de dolari oferit acestei tari pentru a evita falimentul, a anuntat Ministerul ucrainean de Finante, citat de AFP, scrie Mediafax. Aceste fonduri "vor fi utilizate pentru reforme strategice si institutionale", in vederea, in primul rand, unei "stabilizari a situatiei economice si financiare a tarii", a precizat ministerul. Creditele institutiei se inscriu in planul de ajutor de 27 de miliarde de dolari promis de comunitatea internationala Ucrainei, afectata de o profunda criza politica si economica.