Veniturile din operatiuni au crescut cu 1%, ajungand la 190 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei privind rezultatele financiare din primele trei luni ale acestui an.

"In primul trimestru am fost in continuare prima companie de media digitala din lume", a spus CEO-ul Yahoo!, Carol Bartz.

Veniturile din operatiunile de cautare pe Internet au scazut si ele, cu 19 procente, situandu-se la 440 de milioane de dolari.

Pentru al doilea trimestru, portalul american estimeaza venituri nete de aproximativ 1,07-1,12 miliarde de dolari.

Reprezentantii companiei au anuntat ieri ca Yahoo! isi amana planurile de a folosi un sistem de publicitate al gigantului Microsoft pe anumite piete, deoarece asteapta ca producatorul de software sa imbunatateasca tehnologia, scrie Reuters.  

Yahoo! este una dintre cele mai populare destinatii de pe Internet, insa compania se confrunta cu o competitie tot mai acerba din partea retelei de socializare on-line Facebook si a motorului de cautare Google.

​Profitul Google a urcat cu 18% in primul semestrul din 2011, situandu-se la 2,3 miliarde de dolari, in timp ce veniturile nete au crescut 29 de procente, la peste 6,5 miliarde dolari, potrivit Financial Times.

Larry Page, cel care conduce oficial Google de la 1 aprilie, s-a aratat incantat de rezultatele obtinute, insa analisti din piata spun ca Google are cheltuieli foarte mari din cauza planului de expansiune. Compania a angajat 1.900 de persoane in 2011 si va continua sa-si mareasca echipa pana la  4.000 de persoane pana la finalul acestui an.

Google este prima companie de IT din lume, dupa cifra de afaceri inregistrata in 2010 (14,1 miliarde de dolari). Yahoo! se situeaza pe locul doi, cu o cifra de afaceri de "doar" 4,4 miliarde de dolari, iar reteaua de socializare a lui Mark Zuckerberg se afla abia pe locul 10 in top, potrivit Huffington Post. Facebook a inregistrat in 2010 o cifra de afaceri de 1 miliard de dolari.