Dintre cele 348.963 persoane înregistrate în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 74.343 primeau indemnizaţie de şomaj.

Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 4,23% în luna decembrie 2017, la 4,24%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,76% în luna decembrie 2017, la 3,70%.

La finele lunii ianuarie, în funcţie de mediul de rezidenţă, 99.582 de şomeri proveneau din mediul urban, iar 249.381 de şomeri din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (102.553), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 - 39 de ani (69.535), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (23.247).

"Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar aveau ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (35,65%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezentau 29,86% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu nivel de studii liceal, post-liceal şi profesional, 29,73%, iar cei cu studii universitare 4,76%", precizează comunicatul ANOFM.