Pompiliu Moldovan se lupta cu o boala crunta. Bietul om are cancer de piele, iar tratamentul il costa 30.000 de lei pe luna: "Eram chiar la capatul puterilor. Am vandut apartamentul pe care il aveam, masina, credite la banca. Umilinta este groaznica. Am ajuns sa nu mai avem nimic".

In incercarea disperata de a se vindeca, omul si-a cheltuit si ultimul leu pe care il avea ca sa isi cumpere medicamentele vitale.

La fel au procedat si alti romani care au avut insa ghinionul sa isi procure pilulele din anumite farmacii care vindeau produse fara acele substantele active atat de importante.

Barbu, Asoc. Pacientilor: ''Acest fenomen de contrafacere a medicamentelor este un fenomen care e criminal. Este un atentat daca vreti la viata unor oameni si asa napastuiti de soarta.

Politistii Directiei economice au prins acum 10 indivizi care au firme de distributie a medicamentelor si care au adus de pe piata nearga din Turcia, Grecia, Bulgaria si Cipru doctorii false. Unele au fost plasate in Romania, altele au ajuns in Marea Britanie si Germania.

Cms.sef Aurel Dobre: ''Au introdus in circuitul legal med de pe piata neagra, sustragandu-se de la plata de stat, prejudiciul e de 3 milioane de euro".

Suspectii sunt acuzati printre altele de evaziune fiscala si spalare de bani.

Mult mai grav este ca acesti oameni s-au jucat pur si simplu cu sanatatea si asa fragila a unor romani disperati. Le-au dat doctorii care nu i-au ajutat sa lupte cu boala, dimpotriva.

Produsele falsificate sunt unele celebre.Politistii au gasit medicamente si la o adresa din sectorul 1, le-au ridicat si urmeaza sa le anexeze la celelalte probe in dosar.

Intr-una dintre farmaciile vizate de aceasta ancheta una dintre angajate spune ca tot ce a vandut ea a fost conform cu avizele primite.

Cele 10 persoane suspectate au fost duse la audieri.

Politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratul General al Politiei Romane, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, au descins la 64 de adrese - domiciliile unor persoane si sediile unor societati comerciale din Bucuresti si judetele Ilfov, Buzau, Iasi, Ialomita, Arges si Olt.

Au fost vizate 20 de firme specializate in depozitarea si vanzarea de medicamente.

"In urma cercetarilor s-a stabilit faptul ca, in perioada anilor 2013-2014, reprezentantii societatilor comerciale implicate ar fi creat circuite fictive pentru introducerea in lantul legal a unor medicamente cu valoare mare de piata utilizate in tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatita, diabet, procurate la negru de pe piata interna sau comunitara. De asemenea, s-a mai stabilit ca, prin intermediul societatilor implicate ar fi fost fost transferate sume importante de bani (aproximativ 5 milioane de euro) catre persoanele vizate din circuitul infractional, iar banii astfel obtinuti fiind reintrodusi in circuitul ilicit prin transferuri bancare si contracte de imprumut fictive", precizeaza Politia Romana.

Un lant de farmacii vindea medicamente pentru cancer contrafacute, achizitionate de la evazionisti

Gruparea suspectata de evaziune la care anchetatorii au facut miercuri perchezitii ar fi adus din Turcia medicamente contrafacute pentru tratarea cancerului si le-ar fi vandut in Romania printr-un lant de farmacii, au declarat surse din Politie, pentru Mediafax.

Politistii au deschis o ancheta si au descoperit o retea care se ocupa de importul de medicamente din Turcia, dintre care o parte era exportata mai departe in spatiul intracomunitar, iar o alta parte era vanduta in tara, prin intermediul lantului de farmacii Elena, au precizat sursele citate.

Suspectii ar fi vandut medicamente in valoare totala de cinci milioane de euro, insa pana in prezent anchetatorii nu au stabilit exact cate dintre aceste medicamente erau contrafacute.