Actiunile de protest, anuntate de Colegiul Medicilor printr-un comunicat, citat de Mediafax, au fost stabilite in sedinta de marti a Coalitiei profesionistilor din sistemul de sanatate, aceasta avand ca membri fondatori Colegiul Medicilor din Romania (CMR), Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania, Colegiul Psihologilor din Romania, Ordinul Biologilor, Biochimistilor si Chimistilor din Sistemul Sanitar din Romania, Federatia SANITAS, Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor si Federatia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ion Cantacuzino".

"Speram ca prin actiunile noastre sa atragem atentia guvernantilor ca nu este de glumit. Profesionistii din sistemul s s-au coalizat pentru a obtine mai multi bani pentru sanatate, o lege specifica de salarizare a personalului din sistemul de sanatate in care sa se regaseasca toate categoriile profesionale si alte lucruri specifice fiecarei profesii. Conditia noastra preliminara si nenegociabila este dublarea salariilor medicilor rezidenti. In prezent, Ministerul Sanatatii lucreaza la un proiect in acest sens, speram ca va fi pus pe site la sfarsitul lunii august", a declarat presedintele CMR, prof. dr. Vasile Astarastoae.

In 17 septembrie, reprezentantii organizatiilor membre ale Coalitiei din fiecare judet vor sustine o conferinta de presa in care va fi anuntat calendarul miscarilor revendicative pe plan local, a mai precizat sursa citata.

Cu privire la proiectul legii salarizarii, lansat recent in dezbatere publica de Ministerul Sanatatii, Coalitia considera ca acesta se adreseaza doar unui numar restrans de medici. "Nu este un proiect de salarizare, ci un act normativ care stabileste criteriile de performanta si posibilitatea practicii private in spitale publice. Coalitia isi mentine punctul de vedere privind necesitatea unui proiect a legii salarizarii special pentru profesionistii din sistemul de sanatate, in care actualul proiect sa se regaseasca ca un capitol distinct", se arata in comunicat.

Proiectul de lege privind salarizarea medicilor se afla in dezbatere publica pana la 1 septembrie.

Conform proiectului, spitalele publice vor putea organiza clinici sau sectii private, in care medicii sa poata lucra dupa programul de lucru din unitatea de stat. O alta optiune a medicului ar fi sa lucreze doar cateva ore in spitalul public, iar in rest, intr-o unitate sanitara privata.

In aceste conditii, pentru medicii care aleg prima varianta, respectiv aceea de a fi cu norma intreaga la stat, spitalele vor pune la dispozitia lor sectii sau paturi private.

Din suma incasata de catre medic, 60% ramane acestuia, 30% va reveni echipei medicale, iar 10%, spitalului, a mai spus ministrul, precizand ca numarul paturilor private nu va putea depasi 20% din totalul celor publice.

In 20 iunie, medicii, dar si restul personalului din sistemul sanitar, amenintau, din iulie cu proteste, greve si chiar demisii, din cauza salariilor mici, a conditiilor de lucru si a modului in care sunt tratati angajatii din Sanatate in Romania.

Medicii reclama, in primul rand, salariile mici - echivalentul a 200 de euro pe luna pentru un rezident si, respectiv, 500 de euro in cazul unui specialist.

Personalul din Sanatate se plange si de conditiile de lucru, dar si de modul in care este tratat de catre autoritati si chiar de catre unii pacienti.