Astfel, doctorii care sunt angajați la stat sau la cabinetele private ar putea să își crească veniturile cu cel puțin 16 la sută.

Schimbarea, care s-ar putea aplică de la începutul anului viitor, nu este neapărat privită cu ochi buni de liderii sindicali, care spun că o astfel de măsură aplicată doar medicilor și nu întregului personal medical, ar putea crea noi tensiuni și nemulțumiri între angajați, și așa puțini!

Potrivit noului proiect al ministerului de Finanțe: “Sunt scutiți de la plată impozitului pe venit următorii contribuabili: “persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor precum și din activități independente din exercitarea profesiei de medic”

Așadar doctorii angajați în spitalele de stat, clinici private sau care și-au înființat cabinete particulare ar putea câștiga mai mulți bani la salariu, dacă acest proiect se va transforma în lege.

Louisa este medic cardiolog și de familie și recunoaște că o astfel de scutire fiscală ar prinde bine din punct de vedere financiar. “În moemntul de față veniturile noastre sunt foarte mici și aceste taxe și impozite înseamnă foarte mult pentru noi. Eu am un contract de muncă, eu și asistenta mea, suntem 2 angajați, eu am un contract de muncă pe salariul minim și plătim un impozit trimestrial destul de mare, de până la 3.000 de lei.”

Dezavantajați ar putea fi medicii angajați la privat, care și-au negociat salariul net, adică banii pe care îi primesc în mână. În acest caz, sumă impozitata de 16 la sută, ar putea ajunge în conturile angajatorilor.

Liderii sindicali din sanatatte spun că o astfel de măsură ar fi discriminatorie față de alți angajați ai sistemului medical: cum ar fi asistentele, farmaciștii sau infirmierele.

Iulian Pope, prim-vicepreședinte Sanitas: ”Într-adevăr medicii sunt cei mai importanți manageri de caz dar sunt și alte categorii profesionale care ar trebui să beneficieze de această reducere, aici aș include și aici aș da exemplu farmacistului care este discriminat de legea salarizării unitare pentru că are un traseu asemantor cu al medicului dar o salarizare mai aproape de infirmieră.”

Măsură ar putea intră în vigoare de la începutul anului viitor. Până acum, guvernul nu a apreciat impactul bugetar al acestei măsuri.