"Exista o practica a FMI de a adresa ministerelor si alte solicitari decat cele incluse in scrisoarea de intentie, iar una dintre aceste cereri este reducerea duratei concediului maternal", sustin sursele citate.

Sursele au precizat ca, potrivit datelor Ministerului Finantelor, 198.000 de persoane sunt in prezent in concediu maternal, din care peste 90.000 au copil cu varsta de pana la un an.

Potrivit legislatiei muncii, pot solicita acordarea indemnizatiei de crestere a copilului doar persoanele care au realizat venituri profesionale impozitate o perioada de 12 luni in ultimul an anterior datei nasterii copilului.

Astfel, se explica numarul mai redus al mamelor care primesc indemnizatie, desi in perioada octombrie 2009-septembrie 2010 s-au nascut aproape 215.000 de copii.

Potrivit acelorasi surse, 60% dintre mame primesc indemnizatia minima, de 600 de lei lunar, in timp ce restul incaseaza in medie aproximativ 1.300 de lei lunar.

In varianta propusa de ministrul Muncii, Ioan Botis, ca mamele aflate in concediu de crestere a copilului sa primeasca timp de un an 85% din salariu si apoi sa fie incurajate sa se intoarca la serviciu, primind 500 de lei lunar, timp de inca 12 luni, economia realizata la buget s-ar ridica la 465 milioane de lei, au mentionat sursele.

Coalitia se va reuni din nou, duminica, pentru discutii tehnice privind sistemul concediului maternal, urmand ca o decizie finala sa fie luata luni.

Liderii PDL anuntau, luni, ca sustin propunerea ministrului Muncii, Ioan Botis.

Decizia a fost comentata atat de colegii de coalitie, cat si de propriii membri de partid. Vicepresedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a spus, de exemplu, ca Uniunea Europeana nu este de acord cu reducerea la jumatate a duratei concediului maternal si va solicita identificarea unor variante alternative.

Si deputatul PDL, Sulfina Barbu, a declarat ca nu sustine propunerea de reducere a perioadei concediului de crestere a copilului, precizand ca si in Biroul Parmanent al partidului au fost reprezentanti ai PDL care au avut acest punct de vedere.

Vezi aici care sunt variantele de reducere a indemnizatiei, propuse de ministrul Ioan Botis!