Sursele participante la sedinta coalitiei au apreciat ca, angajandu-si raspunderea de doua ori, Guvernul ofera opozitiei posibilitatea sa vina cu doua motiuni de cenzura pe legea educatiei si legea salarizarii si mai da dreptul la o a treia motiune de cenzura.

"Aceasta arata ca Guvernul are foarte mare incredere in majoritatea parlamentara. Opozitia nu vrea sa-si asume raspunderea guvernarii, ci face doar un joc de imagine", au apreciat surse din coalitie.

Intalnirea coalitiei de ieri a venit dupa ce partidele aflate la putere s-au intalnit cu presedintele Traian Basescu.

Premierul Emil Boc a mentionat, dupa consultarile de luni de la Palatul Cotroceni, ca printre temele discutate cu seful statului s-au numarat reexaminarea legii pensiilor, legea educatiei nationale, legea salarizarii unitare a personalului bugetar, probleme legate de legea accelerarii proceselor judiciare, precum si de absorbtia fondurilor europene si privatizari.

"Din punctul meu de vedere, putem avea, cu privire la legea educatiei si la legea salarizarii, in analiza in vederea promovarii, inclusiv asumarea raspunderii. Cred ca aceste doua legi nu pot suferi amanare. Atat legea educatiei, care se afla de atata vreme in dezbatere publica, inclusiv in dezbatere parlamentara, fiind adoptata de o camera, dar blocata la Senat, cat si legea salarizarii personalului bugetar, lege de care depinde atat bugetul de stat, cat si salariul bugetarilor pe anul 2011", a afirmat Emil Boc.

Potrivit Constitutiei, Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata celor doua camera ale Parlamentului, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege si este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de trei zile de la asumare, a fost votata.