Potrivit sursei citate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei - inclusiv activităţi de servicii informatice -, (7.478 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.803 lei).

"În luna ianuarie 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2019 a premiilor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte/proiecte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice", se menţionează în comunicat.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 19,5% şi 22,5% în alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), industria metalurgică, extracţia cărbunelui superior şi inferior şi între 12% şi 16% în tranzacţii imobiliare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, cercetare-dezvoltare, colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+3,6%), sănătate şi asistenţă socială (+2,0%), respectiv administraţie publică (+1,7%).