Presedintele le-a spus membrilor Guvernului ca prioritatile sunt legate de situatia economica.

"Sper sa reusiti sa abordati problemele legate de prioritatile economice. Am observat ca pe raportarea de azi avem o crestere consistenta a somajului, 0,3%. Sper sa aveti in vedere ca prioritatile sunt in economie. Va doresc succes la toti", a spus Basescu, potrivit Mediafax.

Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), rata somajului in forma ajustata sezonier a fost estimata in mai la 7,7%, aflandu-se in crestere cu 0,3 puncte procentuale atat fata de luna anterioara cat si fata de nivelul inregistrat in luna mai 2011.

Numarul somerilor (in varsta de 15-74 ani), estimat pentru luna mai din anul curent este de 744.000 persoane, in crestere atat fata de luna precedenta (720 mii) cat si fata de aceeasi luna din anul precedent (733.000).

Pe sexe, rata somajului pentru barbati o depaseste cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,4% in cazul persoanelor de sex masculin si 6,7% in cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata somajului a fost estimata la 6,1% pentru luna mai 2012 (6,8% in cazul barbatilor si 5,3% in cel al femeilor).

Numarul somerilor in varsta de 25-74 ani reprezinta 72,9% din numarul total al somerilor estimat pentru luna mai 2012.