"Este vorba despre o linie telefonică dedicată special liberalizării, pentru a veni în ajutorul consumatorilor care doresc să afle mai multe despre acest proces sau doresc să primească ajutor pentru a accesa comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE", au declarat reprezentanţii regelmentatorului, pentru Agerpres.

Ulterior, instituţia a transmis un comunicat de presă în care arată că numărul de telefon este 0374.554265 şi poate fi apelat începând cu data de 7.01.2021, de luni până duminică, între orele 8:00 - 18:00.

"Experţi din cadrul ANRE vor acorda consiliere tuturor consumatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de încheiere a unui nou contract în piaţa concurenţială", se arată în comunicatul ANRE.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.

Începând cu această dată, consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.

Autorităţile şi specialiştii recomandă consumatorilor casnici să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu un altul, licenţiat de ANRE.