Romania se afla pe primul loc la nivelul retailerului suedez in functie de cresterea vanzarilor in coroane suedeze din primul trimestru, urmata de Singapore, cu un plus de 47%, Croatia, cu 43%, si Japonia, cu 40%, reiese din raportul financiar al companiei.

In lei, vanzarile au urcat in perioada analizata cu 59%. Intre decembrie 2011 si februarie 2012 vanzarile H&M Romania s-au situat la 127 milioane coroane suedeze (15,2 milioane euro).

La sfarsitul lunii februarie, reteaua companiei numara 22 de magazine, dublu fata de luna similara din 2012, din care sapte in Bucuresti, doua in Cluj si cate unul in Arad, Ploiesti, Timisoara, Iasi, Suceava, Sibiu, Targu-Mures, Oradea, Craiova, Constanta, Braila, Bacau si Baia Mare. H&M urmeaza sa mai deschida in aceasta primavara un magazin la Botosani, in Uvertura Mall.

In anul fiscal 2012, H&M si-a dublat vanzarile pe piata romaneasca, la 635 milioane coroane suedeze (74 milioane euro), dupa deschiderea a opt magazine.

H&M a fost fondat in Suedia 1947 si este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are peste 2.600 de magazine pe 47 de piete, inclusiv unitati deschise in sistem de franciza.

(Valorile in euro au fost calculate la cursul de joi, 8,36 coroane suedeze/1 euro.)