"Pana la finele anului Victoria City va fi inchiriat in proportie de 70%, vom avea autorizatia de constructie in urmatoarele saptamani si vrem sa incepem constructia devreme anul viitor. Vom construi 36.000 metri patrati GLA (suprafata inchiriabila). Pe o parte din teren vom dezvolta un turn de birouri, langa centrul comercial. Aceasta va fi a doua faza a proiectului, turnul va avea 15.000 de metri patrati suprafata inchiriabila si 11 etaje si va fi primul turn de birouri din Bucurestii Noi. Apropierea de metrou face atractiva zona pentru companiile care cauta spatii de birouri. Companiile tinta sunt cele din tehnologie si din farma", a spus Topolinski pentru Mediafax.

Benevo a anuntat in aprilie ca vrea sa inceapa constructia centrului comercial in acest an, insa Topolinski precizeaza ca initierea dezvoltarii a fost intarziata de procesul de autorizare si de inchiriere.

"Vom alege contractorul general in 30 de zile si sa incepem constructia in doua luni. Vom finaliza constructia in primul trimestru din 2015, iar dezvoltarea cladirii de birouri o vom incepe dupa aceea", a continuat omul de afaceri canadian, prezent pe piata romaneasca din 2007.

Brandurile care si-au anuntat deja prezenta

Pana acum, compania a incheiat contracte de inchiriere cu Cora, H&M, C&A, Inditex (Pull&Bear, Stradivarius, Bershka), Deichmann, CCC, Takko, Mango, Koton, Cinema Grand.

"Vom avea solutii de entertainment, plus retaileri pe care nu i-ati mai vazut pana acum in Romania. Centrul va avea parter, plus un etaj si 1.300 locuri de parcare, iar pentru dezvoltare avem deja finantare. Vrem sa obtinem finantare si pentru birouri, dar trebuie sa ne ocupam acum de pre-inchirieri, de design", a afirmat Topolinski.

Benovo detine in Bucuresti cateva sute de apartamente si a achizitionat, de asemenea, platformele industriale Vulcan si Aversa, pentru 21,6 milioane de euro, respectiv 17,3 milioane de euro. Pentru terenul de la Textila Dacia, compania canadiana a platit circa 40 de milioane de euro.

"In 2012, Benevo a cumparat platforma Vulcan, pentru 21,6 milioane de euro, una dintre cele mai mari tranzactii. Am adus NEPI (New Europe Property Investments) in proiect (cele doua companii intentionau sa dezvolte un centru comercial, n.r.). Am facut toate pregatirile pentru dezvoltare, am avansat in procesul de inchiriere, am obtinut PUZ-ul, finantarea si am terminat designul si odata toate acestea finalizate, NEPI a vrut sa cumpere actiunile mele si eu am zis ok. Mi-am vandut partea mea pentru un profit foarte, foarte bun", a afirmat Topolinski.

Proiecte imobiliare

In plus, omul de afaceri canadian spune ca in prezent Benevo cauta sa cumpere terenuri in Bucuresti pentru alte proiecte de retail si de birouri, dar si pentru constructia de ansambluri rezidentiale.

"Vom deveni mai activi pe rezidential. Vrem sa cumparam terenuri de mai mult de 5 hectare pentru dezvoltare de locuinte. Vrem sa dezvoltam proiecte mari. Este un bun moment pentru a cumpara terenuri pentru proiecte rezidentiale. Vrem sa facem lucrarile de pre-dezvoltare si sa incepem constructia cand vor fi conditii pe piata. Planurile prevad ca in 2015 sa incepem constructia de locuinte. O parte dintre locuinte se vor adresa programului «Prima Casa». Cred ca programul va continua, pentru ca este o modalitate sigura pentru banci de a acorda credite, fara a pierde bani", a explicat Topolinski.

In ceea ce priveste piata de retail, el crede ca mai este loc de proiecte de acest tip in Bucuresti, dar cele care urmeaza sa fie dezvoltate trebuie sa fie foarte bine localizate, sa aiba cel mai bun concept si sa fie facute foarte bine.

"Acum trebuie sa faci o treaba excelenta peste tot. Acum 5-10 ani puteai sa construiesti proiecte care astazi n-ar mai merge. Acum trebuie sa faci totul asa cum trebuie facut. Trebuie sa ai acces, locatie, transport public. Metroul este cheia acum pentru orice tip de dezvoltare. Chiar daca este retail sau birouri, metroul este esential pentru a avea un proiect de succes", a conchis Topolinski.

Centrul comercial Victoria City va avea 68.000 metri patrati, iar unul dintre chiriasi va fi Cora. Victoria City Lifestyle Retail Center este dezvoltat in parteneriat cu firma CD Capital Partners, tot cu actionari canadieni.

Prin intermediul grupurilor de companii din Romania, Benevo Capital a investit pe piata locala de retail si rezidentiala din anul 2007.