Conform cercetării Reveal Marketing Research, pe lângă teama de furtul datelor personale, pentru români, cash-ul oferă sentimentul de control datorită contactului direct cu banii (11%), astfel încât aceştia preferă să utilizeze plata cu numerar, în detrimentul plăţii online sau prin aplicaţii mobile.

Pe acest subiect, pensionarii sunt cei care au invocat în cea mai mare măsură această barieră în ceea ce priveşte plăţile pe Internet (29%), fiind urmaţi de familiile tradiţionale (27%).

De asemenea, 11% dintre cei care locuiesc în mediul rural au menţionat obişnuinţa sau rutina de a merge la bancă sau de a simţi fizic banii cash.

În schimb, 18% dintre respondenţi susţin că nu au bariere în a efectua plăţi online sau a utiliza online/mobile banking pentru tranzacţii bancare, iar atât în mediul urban, cât şi în mediul rural se păstrează aceleaşi proporţii în răspunsuri.

Datele analizate de către specialiştii arată că 1% dintre respondenţi spun că au dificultăţi în folosirea cardului şi li se pare complicat să îl folosească.

În acelaşi timp, familiile tradiţionale care nu utilizează metodele de plată online au menţionat într-o proporţie mai mare obişnuinţa de a merge la bancă sau de a simţi fizic cash-ul (16%, respectiv 8%), în timp ce "milenialii" fără partener au menţionat teama de necunoscut (13%).

Categoriile de tineri profesionişti (25%) şi familiile moderne (22%) au declarat, într-o proporţie semnificativ mai mare, că nu au deloc bariere în a efectua plăţi online sau a utiliza online/mobile banking pentru tranzacţii bancare.

În ceea ce priveşte încrederea în sistemul bancar din România, doar un român din zece s-a declarat sceptic faţă de activitatea instituţiilor financiare şi, ca urmare, evită să utilizeze aplicaţiile mobile pentru tranzacţii bancare. Dintre aceştia, familiile tradiţionale (11%) şi seniorii pensionari (13%) se arată reticenţi faţă de intenţiile băncilor, conform datelor Reveal Marketing Research.

De asemenea, 13% dintre "mileniali" nu utilizează serviciile de online banking având ca motiv "teama de necunoscut". La polul opus, familiile moderne nu sunt la fel de reticente la schimbare (1%), iar această teamă este menţionată într-o proporţie de doar 4%.

Potrivit sursei citate, dintre cei care nu folosesc metodele online de plată, tinerii profesionişti declară în cea mai mare măsură că nu au încredere că banii acestora vor ajunge acolo unde ar trebui (12%).

Totodată, în cazul familiilor moderne, dar şi al familiilor tradiţionale (7%), promptitudinea instituţiilor financiare rareori reprezintă o barieră în ceea ce priveşte plata online. Doar 7% dintre reprezentanţii acestor segmente consideră că băncile nu sunt suficient de rapide şi de eficiente, iar timpul de efectuare a tranzacţiilor este mai îndelungat.

Studiul Reveal Search Marketin a fost realizat prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interview), cu derularea a 1.018 interviuri online cu respondenţi în vârstă de peste 18 ani, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban şi rural, în perioada 4 - 10 septembrie 2020. Marja de eroare este de +/-3%, iar nivelul de încredere de 95%.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.