Ministrul Finantelor a anuntat luni ca impactul negativ al reducerii TVA la paine la 9%, de la 1 septembrie, va fi compensat prin cresterea accizelor la alcool si introducerea de accize la bunuri de lux. Astfel, acciza la alcool va creste cu 33%, de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.

"Daca se va aplica aceasta masura va creste evaziunea fiscala la 90%, de la 70-80% cat este acum. Nu se va rezolva nimic nici in sectorul painii, nici evaziunea si nici scaderile de pret, pentru diferenta de TVA se va duce in buzunarele producatorilor. Va fi un cutremur in acest domeniu (al alcoolului - n.r.), se va inchide tot, iar veniturile la buget vor scadea. In Romania mai sunt sub 10 fabrici de bauturi alcoolice, pentru ca an de an au fost inchise", a spus Dascalu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, piata fiscalizata de alcool se ridica la 90-100 de milioane de sticle.

"Spre comparatie, in 2001-2002 piata era undeva la 300-350 milioane de sticle. Aceasta diferenta s-a dus in piata nefiscalizata", a afirmat Dascalu.

In ceea ce priveste preturile, el estimeaza ca acestea vor creste cu 25-30% in cazul bauturilor slab alcoolizate si cu 40% in cazul celor puternic alcoolizate. La inceputul anului, bauturile alcoolice s-au scumpit usor, ca urmare a cresterii ratei de schimb la care sunt calculate accizele.

Presedintele Organizatiei Patronale a Industriei Alcoolului si Bauturilor Alcoolice - GARANT a precizat ca a cerut o intalnire cu ministrul Finantelor pentru a discuta efectele aplicarii acestei masuri.

GARANT numara 20 de membri: Alcoprod Service, Alexandrion Grup Romania, BDG Import, Brown-Forman Worldwide LLC Wilmington, Cristalex' 94, Diageo Balkans, Enzimes & Derivates, European Food, Marex, Pernod Ricard Romania, Prodal' 94, Prodalcom, Prodvinalco, SAB Radauti, Salix Scandic Distilleries, Sprit Impex, Trust L.F. Trade Focsani, Zarea si Alcorom.

Premierul Victor Ponta a auntat, luni, ca taxa pe valoarea adaugata va fi redusa la paine de la 1 septembrie, principalul scop fiind acela a reducerii evaziunii fiscale din domeniu.

Impactul negativ al masurii asupra bugetului, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin cresterea accizelor la alcool si introducerea celor la bunuri de lux, precum masini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, aur, cu venituri suplimentare estimate sa fie atrase astfel din accize la 300 milioane lei.

Alte bunuri de lux pentru care vor fi aplicate accize sunt iahturi, ceasuri de lux si anumite tipuri de armament.