Retailerii acuza reprezentantii centrului comercial ca le-au pus la dispozitie spatii comerciale improprii si ca mallul nu are trafic, acesta fiind undeva la sub 30%, iar vanzarile sunt la pamant asa ca nu vor sa mai fie chiriasi. Asta in conditiile in care au semnat contracte pe minimum cinci ani!

Laurentiu Ilie, directorul general al Kitchen Shop, unul dintre chiriasii mallul Grand Arena, a povestit pentru incont.ro ca semnarea contractelor de inchiriere s-a facut « in baza mai multori minciuni si promisiuni care nu au mai fost niciodata respectate ».

Oficialii Grand Arena Mall, al carui dezvoltator imobiliar este firma franceza Euroinvest, nu au raspuns solicitarilor repetate ale incont.ro de a da informatii pe marginea acestui subiect.

« Am semnat contracte in baza unor minciuni cu foarte multe clauze proaste pentru noi … Kitchen Shop a pierdut cel putin 50.000 de euro pentru ca si noua ca multor altora pe langa faptul ca singuri ne-am amenajat spatiul, ne-au fost executate scrisorile de garantie bancara, ceea ce de obicei, in lumea buna, nu se face », a explicat Laurentiu Ilie.

El a adaugat ca a reusit sa plece si sa isi ia si marfa si mobila din spatiul inchiriat abia dupa ce unul dintre angajatii sai a fost lovit de bodyguarzii Grand Mall si un vecin, patronul de la Adagio Shop, care incerca sa faca acelasi lucru, « a fost lovit cu pumnul » de catre « aceleasi forte de ordine », dupa care a venit Politia sa linisteasca spiritele.

Oficialul Kitchen Shop a mai spus ca principalele probleme ale Mall-ului Grand Arena au venit din « deschiderea prematura » (la finele lui martie 2009) la presiunile unuia dintre chiriasii-ancora.
 
Mall-ul avea doar circa 70 de magazine, gata de inaugurare, in conditiile in care erau disponibile aproape 200 de spatii comerciale si fusesera semnate contracte cu peste 100 de comercianti si prestatori de servicii.

« Au fost multi care nu au mai venit desi trebuiau sa vina pentru ca starea jalnica in care era centrul comercial la inaugurare cu macarale, excavatoare si moloz si cu treptele neterminate si fara lifturi etc. i-a convins ca nu au de ce... », a explicat acesta.

Mai multi retaileri au povestit pentru incont.ro ca incearca de luni bune sa scape din « contractele inrobitoare » semnate cu Grand Arena, pentru ca au vanzari incredibil de mici si sunt zile in care mai mult de 50 – 60 de oameni nu le trec prin fata vitrinelor.

In opinia unora dintre acestia, problema este ca oficialii Grand Arena nu ar fi de acord decat cu plecarea in conditiile in care li se dau banii pe cinci ani, asa cum scrie in contractele semnate.

Chiriasii sustin ca nu au cum sa faca asta si ca ceea ce le-a fost inchiriat nu se poate numi « spatiu comercial ».

Oficialii Adagio Shop nu au dorit sa comenteze pe marginea subiectului, spunand insa ca pana la sfarsitul acestei luni vor elibera spatiul comercial din Grand Arena.  « Vom inchide contractul in conditii normale. Nu vrem sa comentam mai mult de atat », au spus acestia, refuzand sa dea detalii suplimentare.

Reprezentantii magazinului de decoratiuni interioare au admis insa ca inchiderea punctului de lucru din mall-ul din Berceni « a fost cauzata de traficul scazut ».

Un alt chirias « cu forta », asa cum se auto-denumeste, a declarat sub protectia anonimatului ca situatia de la Grand Arena este unica si ca in multe cazuri mall-urile fara vanzari s-au inchis in tara, in urma crizei, si nimeni nu a cerut reprezentantilor magazinelor bani ca sa supravietuiasca.

« Sunt probleme foarte mari acolo. O parte dintre ele s-au mai rezolvat. Cred ca mai sunt inchiriate vreo trei spatii la etaj si mai multe pe la parter. Mai mult de 30% din mallul care se vroia cel mai mare din Sud-Estul Europei… ceva grandios…nu este ocupat », a explicat, la randul sau, reprezentantul unui restaurant din Grand Arena, care, de asemenea, a cerut sa ramana anonim.

Peste 20 de retaileri s-au unit si incearca sa isi rezolve prin toate mijloacele legale pe care le au la indemana situatia din Mallul Grand Arena. Acestia, de-a lungul ultimelor luni au trimis nenumarate scrisori conducerii centrului comercial si au chemat reprezentantii acestuia la negocieri, la mediere etc, dar spun ca nu s-au ales decat cu scandal si cu "imbranceli" in cele mai multe dintre cazuri.

« Centrul comercial GRAND ARENA BERCENI a fost lansat ca si proiect sub sintagma “Cel mai mare centru comercial din Europa Centrala si de Sud-Est”. In realitate, mallul are dimensiuni medii (suprafata inchiriabila sub 30.000 metri patrati), situandu-se astfel pe locul 4 in Bucuresti si in afara top 5 la nivelul Romaniei », acuza unul dintre reprezentantii retailerilor.

« Deschiderea prematura s-a concretizat prin lipsa cailor de acces catre cladire si prezenta foarte scazuta a magazinelor in interior. Mai mult, proprietarii mallului au continuat amenjarile interioare si exterioare inca aproximativ sase luni dupa deschidere incomodand evident activitatea comerciala a magazinelor », a mai povestit acesta.

Potrivit lui, gradul general de ocupare a mallului ar fi cel mai scazut din Romania, « ultima expertiza judiciara demonstrand ca etajul este ocupat in proportie de 2,5%, parterul in proportie de 70%, rezultand un grad general de ocupare de 30% ».

El a adaugat ca «gradul de ocupare si mixul de magazine deschise determina reteta succesului sau insuccesului unui centru comercial de tip mall, mai ales pe o piata atat de competitiva din acest punct de vedere cum este Bucurestiul. In aceste conditii, traficul de clienti este foarte scazut, unele magazine avand vanzari zero in timpul saptamanii ».

Potrivit lui, « cladirea prezinta multe vicii de constructie, parcarea subterana inundandu-se si devenind impracticabila la orice ploaie mai lunga de doua ore, tavanul fiind « ciuruit » de infiltratii ale apei, lifturile de marfa nefunctionand, grupurile sanitare fiind finisate la un nivel primitiv si incomplet etc. »

El acuza ca unora dinte retaileri li s-a promis chirie zero pentru primul an, dar acest lucru nu s-a materializat niciodata. « In schimb, le-au executat acestora garantiile bancare si, in multe cazuri, le-au inchis magazinele si le-au sechestrat mobila si fondul de marfa in spatiile inchiriate », a mai spus sursa citata.

Aceasta a adaugat ca din cei peste 25 de retaileri in aceasta situatie, pana la acest moment, peste 15 magazine si-au recuperat bunurile si pregatesc actiuni pentru recuperarea daunelor produse de proprietarul centrului comercial.

« Proprietarul centrului comercial are in prezent 5 cereri de deschidere a procedurii insolventei din partea creditorilor sai », a mai spus reprezentantul retailerilor.

Centrul comercial Grand Arena din Berceni a necesitat investitii de 187 de milioane de euro si sansele sale de supravietuire sunt mai reduse odata cu deschiderea Sun Plaza, cel mai mare mall din Romania, situate in acelasi cartier bucurestean – Berceni, mai exact la Piata Sudului.

Grand Arena a fost dezvoltat de compania Euroinvest Intermed, care apartine familiei afaceristilor francezi Harfi. Pana acum, din mall au plecat retaileri de bijuterii, imbracaminte, obiecte pentru gatit s.a.m.d.. Centrul comercial inaugurat cu fast in sudul Capitalei are mai putin de un an de la deschidere.