FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În octombrie 2020, acest indice a crescut până la 100,9 puncte, de la o valoare uşor revizuită de 97,8 puncte în luna septembrie.

Potrivit FAO, preţurile la cereale au urcat cu 7,2% în octombrie, comparativ cu luna septembrie, şi cu 16,5% raportat la aceeaşi lună a anului trecut.

"Această creştere a fost susţinută în principal de preţurile la grâu, pe fondul reducerii disponibilităţilor de export, condiţiilor slabe din Argentina şi vremii secetoase care afectează însămânţările cu grâu de iarnă în Europa, America de Nord şi regiunea Mării Negre", a subliniat FAO, potrivit Agerpres.

Preţurile la zahăr au urcat cu 7,6%, comparativ cu luna septembrie, şi cu 9,3% în ritm anual, o mişcare influenţată în principal de perspectivele unor producţii mai mici în Brazilia şi India, primii doi producători mondiali.

Preţurile la lactate au urcat cu 2,2%, comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care toate segmentele din acest sector au înregistrat creşteri, în special la brânză.

Preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 1,8% în octombrie, graţie unor cotaţii mai mari la uleiul de palmier şi cel de soia. În schimb, preţurile la uleiul de rapiţă au scăzut pe fondul incertitudinilor cu privire la cererea în Uniunea Europeană, pe fondul pandemiei de COVID-19.

Preţurile la carne, în contrast, au scăzut cu 0,5% comparativ cu luna precedentă, octombrie fiind a nouă lună de scădere a acestui indice de la începutul anului. FAO precizează că evoluţia a fost influenţată de scăderea preţurilor la carnea de porc, ca urmare a efectului restricţiilor la import introduse de China pentru carnea de porc din Germania, după descoperirea unor cazuri de pestă porcină africană în cea mai mare economie europeană.

Tot joi, FAO şi-a revizuit în jos, pentru a doua lună, estimările privind producţia mondială de cereale în 2020. Conform noilor estimări, producţia mondială de cereale în 2020 va fi cu 13 de milioane de tone mai mică decât prognoza în septembrie, în principal ca urmare a "unei producţii mai mici de porumb în Uniunea Europeană şi Ucraina, unde condiţiile meteo negative au afectat perspectivele de producţie", susţine FAO. Cu toate acestea, Organizaţia se aşteaptă ca, per total, recolta mondială de cereale în acest an să atingă un nivel record de aproape 2,75 miliarde de tone, în creştere cu 1,6% comparativ cu nivelul din 2019.

"Perspectivele pentru recolta de grâu din 2021, care a început să fie însămânţat în emisfera nordică, sunt în general solide, reflectând aşteptările privind majorarea suprafeţelor cultivate ca răspuns la preţurile mai mari din mai multe ţări producătoare, în special din UE", subliniază FAO.

În aceste condiţii, FAO se aşteaptă ca stocurile mondiale de cereale la finalului sezonului 2021 să ajungă la 876 milioane de tone, în scădere cu 13,6 milioane de tone faţă de precedenta estimare publicată luna trecută.