"Pentru anul trecut, estimările PayU arată că întreaga piaţă de e-commerce s-a ridicat la 2,8 miliarde euro, urmând ca pragul de 3 miliarde să fie depăşit în 2018. În ziua de azi este foarte uşor să creezi un magazin online la costuri accesibile şi să realizezi campanii de marketing eficiente prin care să ajungi la clienţi. Pentru a-şi menţine trendul ascendent de creştere a business-ului şi în 2018, comercianţii români ar trebui să ţină cont de o serie de trenduri globale, să fie pregătiţi pentru schimbările legislative şi să îşi adapteze ofertele pentru clienţii care devin din ce în ce mai riguroşi”, susţine Marius Costin, manager de ţară al PayU România.

Potrivit sursei citate, în 2018, comercianţii români trebuie să aplice noile schimbări legislative impuse de Uniunea Europeană, cum ar fi GDPR, noul regulament european privind protecţia datelor personale care va intra în vigoare şi în România începând cu data de 25 mai 2018.

"Din acel moment, antreprenorii online vor trebui să obţină acordul specific pentru folosirea datelor cu caracter personal ale consumatorilor, aceştia din urmă putând să anuleze acest acord în orice moment. Printre altele, vor fi obligatorii păstrarea unei evidenţe a activităţilor de procesare a datelor cu caracter personal, informarea clienţilor cu privire la elaborarea de profile pe baza acestor date şi comunicarea scopului prelucrării acestor date", notează oficialii PayU.

În privinţa comerţului transfrontalier, un studiu recent arată că 55% dintre românii care cumpără online au achiziţionat deja produse de pe site-uri din alte ţări. De asemenea, peste 70% dintre cumpărătorii români care aleg varianta online de achiziţie optează să cumpere din afara ţării datorită ofertelor mai bune sau a brandurilor pe care nu le găsesc local, în timp ce 6 din 10 menţionează că preţurile mai accesibile sunt un factor decisiv în acest caz.

Pe de altă parte, conform specialiştilor, în 2017, cele mai recente instrumente tehnologice precum AI (inteligenţa artificială), AR (realitatea augmentată) sau VR (realitatea virtuală) au fost utilizate în principal de către marii jucători de pe piaţa de e-commerce, în special din domeniul FMCG.

De asemenea, cele mai noi statistici arată că aproximativ 70% dintre vizitele pe site-uri se fac de pe mobil în detrimentul desktop-ului, în creştere cu 20% faţă de anul 2016, în timp ce platformele sociale au încetat să aibă doar rol de comunicare şi au descoperit potenţialul pieţei de e-commerce, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a cumpăra de pe platformele lor.

Conform datelor PayU, anul trecut, 4 din 10 utilizatori de internet din mediul urban au făcut cumpărături online cel puţin o dată pe lună, iar în acest context este important ca magazinele să le ofere posibilitatea de a plăti cu ce au în buzunar. De asemenea, procentul plăţilor online din total plăţi a cunoscut cea mai mare creştere în ultimul an, ajungând la 12-14%.