Miercuri, companiile au anunţat că discută să negocieze în comun achiziţiile cu principalii lor furnizori de produse alimentare şi nealimentare, un parteneriat care va pune pe primul plan producătorii agricoli francezi, scrie Agerpres.

Este cea mai recentă alianţă din industria supermarketurilor din Franţa, afectată de intrarea gigantului american Amazon, în 2017.

În ianuarie, Carrefour anunţa reducerea costurilor şi a numărului de angajaţi, precum şi majorarea investiţiilor în comerţul electronic, pentru a concura cu Amazon.

Luna aceasta, retailerii francezi Casino şi Auchan au anunţat că negociază formarea unui parteneriat privind achiziţiile de produse alimentare şi nealimentare, pe fondul intensificării concurenţei în Franţa.

Analiştii se aşteptau ca Systeme U să intre în această alianţă.

Dacă Systeme U s-ar fi alăturat alianţei, atunci Casino ar fi fost cel mai mare cumpărător (din Franţa). Acest avantaj competitiv revine acum Carrefour, susţine analistul Bruno Monteyne, de la Bernstein.

Miercuri dimineaţă, titlurile Carrefour afişau o scădere de 0,30% la bursa de la Paris.

Conform datelor companiei Kantar, retailul francez este dominat de lanţurile de magazine Leclerc (cu o cotă de piaţă de 21%), Carrefour (20,7%) şi Systeme-U (10,2%).

Carrefour şi Systeme-U au precizat că vor să ofere fermierilor francezi o plată corectă pentru produsele lor.

Şi preşedintele Emmanuel Macron s-a angajat să-i sprijine pe fermierii francezi şi a promis investiţii în agricultură în valoare de cinci miliarde de euro precum şi un preţ minim pentru ca fermierii să nu vândă în pierdere.

Carrefour, prezent şi pe piaţa din România, a înregistrat în 2017 pierderi nete de 531 de milioane de euro, în principal ca urmare a unor deprecieri de active în valoare de 1,3 miliarde de euro.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri 'Carrefour', 218 supermarketuri (203 magazine 'Market' şi 15 magazine 'Express Orange'), 42 de magazine de proximitate 'Express', zece magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerţ online.