Revetas colaborează îndeaproape cu principalii chiriaşi pentru a închide gradual galeria comercială în primul trimestru din 2018. Galeria comercială este ancorată din punct de vedere comercial de existenţa hipermarketului Carrefour, care va înceta să funcţioneze începând cu data de 15 ianuarie. Celelalte unităţi comerciale (printre care Praktiker, Casa Rusu, Diego) vor continua să funcţioneze ca şi până acum, aspect justificat de performanţele înregistrate de către acestea, dar şi de cererea mare existentă pe piaţă pentru bunurile şi serviciile oferite”, a precizat compania, potrivit Agerpres.

Revetas Capital Advisors a anunţat că Vitantis Shopping Center va trece printr-o restructurare substanţială, inclusiv o reconversie parţială a utilizării actuale.

Centrul a fost inaugurat în septembrie 2008 şi a reprezentat, la momentul respectiv, cel mai mare proiect de retail din Bucureşti, având peste 36.000 mp de suprafaţă închiriabilă. Proiectul a fost achiziţionat în 2014 de către Revetas Capital Fund 1, un fond de investiţii imobiliar axat pe centrul şi estul Europei.

Decizia se materializează ca reacţie atât la schimbările consistente survenite în mediul micro si macro de retail, cât şi la impactul comerţului on-line asupra comportamentului de cumpărare din întreaga industrie, a menţionat compania.

“O abordare inovativă şi proactivă este esenţială în raport cu viitorul centrului, ale cărui potenţial şi valoare pe piaţă sunt indiscutabile. Proprietatea este localizată într-o zonă dens populată, la doar 15 minute de mers cu maşina de centrul oraşului, ceea ce oferă multiple oportunităţi de reconversie. Revetas se va concentra pe elaborarea unei strategii integrate de repoziţionare a proprietăţii, fapt ce nu exclude opţiunea unei reconversii”, a declarat Radu Boitan, directorul de investiţii al Revetas.

Revetas a explorat un portofoliu extins de oportunităţi privind restructurarea Vitantis, fiind dedicat ideii de augmentare a potenţialului acestuia, remodelarea integrală şi repoziţionarea pe piaţă fiind singurele soluţii viabile, capabile sa ofere o valoare sustenabilă pe termen lung”, a explicat Vlad Dragoescu, administratorul societăţii Vitantis SRL.

Carrefour: Angajații vor fi redistribuiți în celelalte magazine

“După o analiză atentă şi fundamentată, am agreat împreună cu partenerul nostru, Revetas Capital, să închidem hipermarketul Carrefour din Vitantis Shopping Center, având în vedere schimbarea mediului de piaţă şi a preferinţelor clienţilor noştri din zona aferentă, pe parcursul celor 10 ani de operare”, precizează un comunicat al retailerului Cartrefour.

În prezent, toţi angajaţii hipermarketului Carrefour Vitantis s-au transferat sau urmează să fie transferaţi în punctele de lucru care au reprezentat prima lor opţiune, pe postul pe care şi l-au dorit, potrivit companiei.

“Suntem conştienţi de îngrijorarea pe care această decizie a adus-o în rândul angajaţilor Carrefour Vitantis şi al familiilor lor, motiv pentru care a fost demarat imediat un set de acţiuni de informare şi de sprijin, comunicate la nivel intern prin intermediul directorului de magazin şi al preşedintelui Sindicatului Salariaţilor Carrefour. Astfel, fiecărui angajat i s-a oferit posibilitatea de a alege noi puncte de lucru în care ar dori să activeze - magazin, sediu sau depozit - luând în calcul criterii precum proximitatea faţă de casă sau traseul până la muncă, pentru cei din afara Bucureştiului”, se menţionează în comunicat.

Carrefour a subliniat că rămâne o prioritate pentru companie să dezvolte şi să investească local, aşa cum am făcut în cei peste 17 ani de prezenţă în România, în 2017 deschizând peste 26 de supermarketuri si un nou hipermarket în Râmnicu Vâlcea şi devenind al 3-lea angajator din România, cu peste 17.000 de colaboratori.

Carrefour operează 317 magazine în România şi un magazin online. Anul trecut, Carrefour a terminat remodelarea şi rebrandingul celor 85 de magazine Billa, transformate în supermarketuri Market şi a integrat cu succes cei aproximativ 3.000 angajaţi ai reţelei.