În 2018, produsele cele mai vândute au fost telefoanele mobile, tabletele şi laptopurile. Totodată, creşteri substanţiale ale vânzărilor au fost înregistrate şi pe categoriile de televizoare şi sport & fitness.

Pentru anul în curs, evoMAG mizează pe o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul trecut.

Totodată, compania estimează pentru anul acesta o creştere semnificativă a categoriilor de produse din segmentul Health, destinate sănătăţii şi menţinerii unui stil de viaţă sănătos.

Sprijinind această direcţie, compania desfăşoară campania de reduceri "Winter Black Friday", până pe 28 februarie. Peste 8.000 de produse vor beneficia de discounturi de până la 70%.

Valoarea medie a comenzii a crescut anul trecut cu aproximativ 5%, până la 730 de lei, înregistrând o medie de aproape două produse per comandă.

În 2018, numărul comenzilor realizate de pe dispozitive mobile (telefoane şi tablete) a urcat la 40% din numărul total de comenzi plasate, în creştere cu 10 puncte procentuale faţă de 2017, aproximativ 30% din numărul total de comenzi de anul trecut fiind achitate cu cardul.

Magazinul online comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness, asigurări şi produse destinate nou-născuţilor şi este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane.