Chemat de grupul parlamentar PSD la ”Ora prim-ministrului”, în plenul Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban a prezentat stadiul elaborării proiectelor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.

"În ceea ce priveşte reglementările legale, aici lucrurile sunt clare, an electoral, cum este anul 2020, sigur că unii dintre dumneavoastră nu vor ca alegerile să se organizeze în data de 6 decembrie, cu toate astea alegerile parlamentare sunt programate să se desfăşoare în data de 6 decembrie. Deci sunt în an electoral, iar obligaţia de depunere a Legii bugetului de stat este aceea ca Guvernul să depună proiectul de lege al bugetului de stat în termen de 15 zile de la învestirea noului Guvern. Ca atare, sincer, sunt un pic nedumerit privitor la această chemare în faţa Camerei Deputaţilor, cu toate astea respect instituţia Parlamentului, m-am prezentat şi vă spun că, chiar dacă actualul guvern nu are obligaţia de a prezenta Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat în faţa Parlamentului spre dezbatere întrucât suntem într-un an electoral, noi suntem în procedurile legale de întocmire a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor de stat", a declarat Ludovic Orban.

El a adăugat că fiecare ordonator principal de credit a transmis propunerile de buget Ministerului Finanţelor şi desfăşoară activitatea de pregătire a Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

"De asemenea, ne pregătim cu toate actele normative care sunt necesare pentru adoptarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, Legea plafoanelor şi celelalte legi", a declarat Orban.

Şeful Executivului a subliniat că în construcţia bugetară pe care o pregăteşte Guvernul pentru anul viitor nu vor fi crescute taxele şi impozitele, potrivit Agerpres.

Anterior, și ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a afirmat că taxele nu vor creşte și a precizat că Guvernul din care face parte a eliminat taxe, dând ca exemplu supra-acciza la carburant şi supra-impozitarea contractelor part-time.

Florin Cîţu a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă, cum răspunde PSD, care a acuzat guvernanţii că vor creşte taxele.

“Eu nu răspund PSD, eu răspund românilor şi românilor le-am arătat noi că eliminăm taxele. Am eliminat taxa anul acesta şi de fiecare dată voi spune, am eliminat supra-acciza la carburant, am eliminat supra impozitarea contractelor part-time, am eliminat Ordonanţa114 şi am încasat mai mult decât încasa PSD-ul cu toate aceste taxe într-o perioadă de creştere economică. Nu avem nevoie să creştem taxele şi nu vom creşte taxele. Este o manipulare ordinară, dar suntem obişnuiţi cu manipulări din partea PSD”, a explicat ministrul Finanţelor, potrivit News.ro.

El a fost mai întrebat şi când va fi prezentat bugetul pentru 2021.

“În ceea ce priveşte bugetul pentru anul viitor, este la Ministerul de Finanţe şi aici respectăm legislaţia în vigoare. Ministerul de Finanţe va prezenta bugetul şi acela va fi 15 zile după învestirea noului Guvern. Asta nu înseamnă că eu nu am o viziune asupra bugetului pentru anul viitor. Asta nu înseamnă că nu suntem pregătiţi şi că programul de guvernare al PNL nu va prezenta viziunea noastră pentru anul viitor în ceea ce priveşte bugetul, dar oficial nu avem cum să venim să dăm în transparenţă un buget pentru că legea ne spune că trebuie să vină la 15 zile după învestirea noului Guvern”, a explicat Florin Cîţu.