"S-a dovedit ca este necesar sa il arestam (pe Lee Jae-Yong) in lumina unor noi acuzatii si a unor noi dovezi", a informat intr-un comunicat un purtator de cuvant al tribunalului, scrie Agerpres.

Vicepresedinte al Samsung Electronics si fiul al presedintelui grupului, Lee Jae-Yong, 48 de ani, este acuzat ca a oferit 43 miliarde de woni (35 milioane de euro) unei companii si mai multor fundatii infiintate de Choi Soon-sil, o veche prietena a presedintei Park Geun-hye, in schimbul sprijinul fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a doua din filialele Samsung in 2015.

Lee Jae-Yong a fost incarcerat intr-un centru rezervat detentiei provizorii dupa ce a aparut joi in fata unei instante din Seul unde judecatorii au examinat cererea de arestare pe numele sau.

El este adevaratul conducator al Samsung dupa criza cardiaca suferita de tatal sau in 2014. Arestarea lui Lee Jae-Yong reprezinta o lovitura grava data Samsung, cel mai mare producator mondial de smartphone-uri, chipuri de memorie si televizoare cu ecran plat, deoarece poate luarea unor decizii strategice cu privire la investitii si achizitii.

Istoria Samsung, marcata de scandaluri de coruptie

De la inceputurile sale modeste in urma cu 79 de ani, grupul sud-coreean Samsung a cunoscut o istorie agitata, fondatorul conglomeratului, fiul sau si nepotul avand toti probleme cu justitia.

Samsung, care inseamna "trei stele" in coreeana, este astazi un imperiu responsabil pentru 20% din Produsul intern brut al Coreei de Sud, dominand viata economica atat de mult incat unii sud-coreeni vorbesc in gluma de "Republica Samsung". Insa asta nu a impiedicat trei generatii de lideri ai concernului sa fie acuzati de diverse malversatiuni, printre care evaziunea fiscala si coruptia.

Atat tatal lui Lee Jae-Yong cat si bunicul si fondatorul grupului au fost acuzati la randul lor de coruptie si evaziune fiscala insa nu au ajuns niciodata in spatele gratiilor dand impresia ca familia Lee este deasupra legii.

In anul 1938, Lee Byng-Chull, fiul unui mare proprietar de teren din regiunea Uiryeong, in sud-estul Coreei de Sud, a deschis o modesta bacanie in orasul Daegu. Afacerile au inflorit iar patriarhul grupului Samsung s-a mutat la Seul dupa razboiul din Coreea (1950-1953) ia Samsung si-a diversificat activitatile in textile, ingrasaminte, distributie, asigurari si, incepand din 1960, in electronica.

Insa Lee Byng-Chull a fost implicat rapid intr-un scandal. In 1966 divizia de ingrasaminte a Samsung a fost surprinsa tocmai cand incerca sa comita contrabanda in Coreea de Sud cu indulcitori artificiali veniti din Japonia. Patriarhul grupului a fost acuzat ca vrea faca profit, ocolind plata taxelor vamale, prin mituirea unor politicieni. Lee Byng-Chull a evitat inchisoarea in schimbul nationalizarii diviziei sale de ingrasaminte insa cel de-al doilea fiu al sau a petrecut sase luni in inchisoare.

Cel de al al treilea fiu al fondatorului, Lee Kun-Hee, care ulterior a mostenit imperiul Samsung, a avut si el probleme cu justitia. In 1996, Lee Kun-Hee s-a recunoscut vinovat, alaturi de alti mari industriasi sud-coreeni, de mituirea presedintelui Roh Tae-Woo. Lee Kun-Hee a fost condamnat la inchisoare cu suspendare inainte de a fi gratiat. Ulterior, in anul 2005 a fost audiat de parchet pe tema unor inregistrari audio publicate in presa in care mai multi directori de companii discutau diverse tehnici de corupere a politicienilor si magistratilor. Samsung a trebuit sa isi ceara public scuze si sa faca o donatie de 800 miliarde woni (660 milioane euro) unor fundatii caritabile.

Lee Kun-Hee a fost condamnat, printre altele, si pentru evaziune fiscala astfel ca, in 2008, a demisionat din fruntea 'chaebol'-ului, cum sunt denumite marile conglomerate sud-coreene, promitand reforme si transparenta. A fost condamnat la inchisoare cu suspendare inainte de a fi, din nou, gratiat.

Mostenitorul Lee Jae-Yong este adevaratul conducator al Samsung dupa criza cardiaca suferita de tatal sau in 2014. Arestarea lui Lee Jae-Yong reprezinta o lovitura grava pentru Samsung, cel mai mare producator mondial de smartphone-uri, chipuri de memorie si televizoare cu ecran plat, deoarece poate intarzia luarea unor decizii strategice cu privire la investitii si achizitii.