Totodată, salariile nete pentru salariaţii din acest domeniu nu vor fi diminuate, în contextul transferului contribuţiilor aferente angajatorului către angajat, începând cu 1 ianuarie 2018.

Potrivit unui comunicat al Executivului, ulterior aprobării acestui memorandum, se va elabora şi aproba schema de ajutor de minimis prin hotărâre de Guvern care va cuprinde şi procedurile necesare de accesare a acestui tip de ajutoare de minimis de către întreprinderile care au angajaţi din domeniul IT (programatori), cercetare-dezvoltare, persoane fizice cu handicap grav sau accentuat şi angajaţi sezonieri.

Executivul menţionează că perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis, în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor pentru finanţare şi vor fi efectuate plăţile, va fi 2018 - 2020, iar numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate este de 8.760 de întreprinderi, cu o medie anuală de 2.920 de beneficiari.

De asemenea, Guvernul precizează că ajutorul de minimis urmează să fie acordat sub formă de sume nerambursabile, alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice, în baza unor decizii de aprobare a cererilor de finanţare. Bugetul total prevăzut pentru acordarea acestui ajutor de minimis este de 300 milioane lei, sumă repartizată în mod egal pentru cei trei ani calendaristici ai perioadei de valabilitate a schemei de ajutor.

Beneficiarii măsurii de finanţare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii, inclusiv cel de a avea angajaţi în baza unor contracte de muncă cu normă întreagă valabile în luna decembrie 2017, care beneficiază de scutiri în baza art. 60 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, declara, săptămâna trecută, că autorităţile lucrează la o ordonanţă de urgenţă privind un ajutor de stat care să acopere costurile angajaţilor din IT ce vor reieşi în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat, aceasta urmând a fi discutată în şedinţa de Guvern din această săptămână.

"Se lucrează la ordonanţa de urgenţă, astfel încât să se dea o schemă de ajutor de stat care să acopere integral costurile angajatorilor care funcţionează în domeniul IT. Aceasta se va adresa companiilor care au angajaţi IT-işti şi care ar trebui să plătească nişte costuri suplimentare de 8,5%. Am luat noi o marjă ca să fim siguri că acoperim integral toate costurile companiilor, ca să nu fie niciun cost suplimentar datorită transferului contribuţiilor. O să explicăm şi mecanismul, astfel încât fiecare dintre angajatori să facă solicitarea şi să primească diferenţa de bani pe care altfel ar fi trebuit să o suporte din bugetul propriu. Nu cred că vom reuşi să intrăm cu ea în şedinţa de Guvern de mâine, dar în următoarea, cu certitudine", a declarat Mişa, citat de Agerpres.

Potrivit unor modificări ale Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat, iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă, din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

Angajaţii firmelor din IT beneficiau de scutiri de la plata impozitului pe veniturile salariale.