Potrivit surselor citate, actul normativ ar putea fi adoptat săptămâna viitoare şi va prevede scutirea de impozitul pe venit de 10% pentru IT-iştii cu studii medii, dar aflaţi la facultate, dar şi pentru cei cu facultatea terminată. Sursa citată a mai arătat că IT-iştii cu studii medii vor plăti impozit pe venit de 10%.

Pe 19 decembrie, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, anunţa că autorităţile lucrează la o ordonanţă de urgenţă privind un ajutor de stat care să acopere costurile angajaţilor din IT ce vor reieşi în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat.

"Se lucrează la ordonanţa de urgenţă, astfel încât să se dea o schemă de ajutor de stat care să acopere integral costurile angajatorilor care funcţionează în domeniul IT. Aceasta se va adresa companiilor care au angajaţi IT-işti şi care ar trebui să plătească nişte costuri suplimentare de 8,5%. Am luat noi o marjă ca să fim siguri că acoperim integral toate costurile companiilor, ca să nu fie niciun cost suplimentar datorită transferului contribuţiilor. O să explicăm şi mecanismul, astfel încât fiecare dintre angajatori să facă solicitarea şi să primească diferenţa de bani pe care altfel ar fi trebuit să o suporte din bugetul propriu. Nu cred că vom reuşi să intrăm cu ea în şedinţa de Guvern de mâine, dar în următoarea, cu certitudine", a declarat Mişa, recent, la Palatul Parlamentului.

Angajații din industria jocurilor video nu susțin ideea unui ajutor de stat

Asociaţia Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) nu susţine ideea unui ajutor de stat pentru industria IT în vederea compensării transferului contribuţiilor de la angajator la angajat, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei remis presei.

“Suntem într-un punct de impredictibilitate maximă în ce priveşte impozitarea salariilor din IT începând cu anul viitor. Au fost menţionate în spaţiul public, de către decidenţii instituţionali, mai multe soluţii normative pentru compensarea impactului negativ al OUG 79/2017 asupra industriei. Varianta ajutorului de stat nu este însă una fezabilă. În primul rând, nu se pune problema unui ajutor suplimentar. Ceea ce solicităm şi ceea ce s-a promis este menţinerea fiscalizării din prezent a industriei. În al doilea rând, sistemul schemelor de ajutor de stat este unul complex şi birocratic, nefiind, sub nicio formă, o soluţie pe termen lung la problema creşterii costurilor salariale din industria IT. Lansăm, din acest motiv, ca ultimă soluţie, un apel public către autorităţile competente, în special către prim-ministru şi către ministrul de Finanţe, să adopte singura soluţie reală care apreciem că va compensa în termeni reali efectele negative ale OUG 79/2017 pentru industria dezvoltatorilor de jocuri video: diminuarea cotei contribuţiilor sociale la 20,5%”, a declarat Cătălin Butnariu, preşedinte RGDA.

Conform comunicatului, RGDA doreşte să facă un apel public către autorităţile române pentru a compensa, de o manieră fezabilă şi eficientă, impactul negativ pe care acest act normativ îl aduce pentru întreaga industrie IT activă pe piaţa locală.

"În absenţa unei măsuri normative de ordin compensatoriu, procesul de trecere a contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea angajatului de la 1 ianuarie 2018 va presupune o creştere a costurilor per salariat cu aproximativ 6,5%. Această creştere ar fi necesară pentru menţinerea actualului nivel net de salarizare în cadrul segmentului de afaceri al dezvoltatorilor de jocuri video din România, ca parte a domeniului IT. O asemenea evoluţie ar conduce la crearea unei presiuni artificiale şi suplimentare asupra competitivităţii domeniului, în condiţiile în care costurile salariale reprezintă o mare parte din costurile totale ale industriei", informează RGDA.

Asociaţia menţionează că planurile viitoare de dezvoltare ale investiţiilor vor fi puse sub semnul întrebării, având în vedere că marja de profit va fi puternic afectată.

Industria dezvoltatorilor de jocuri video are peste 6.000 de angajaţi şi o creştere totală a cifrei de afaceri a industriei de 30% în perioada 2014 - 2016 (de la 114 milioane dolari, la 145 milioane dolari). Peste 90% din cifra de afaceri este obţinută din activităţi de export.

Potrivit unor modificări ale Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat, iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%. Angajaţii firmelor din IT beneficiau de scutiri de la plata impozitului pe veniturile salariale.

Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă, din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.