Cu o latime de numai 4 mm, televizorul creat de gigantul sud-corean LG a luat lumea prin surprindere in ianuarie, la Salonul din Las Vegas. Pana atunci, producatorii incercau sa dea lovitura cu televizoarele 3D, dar 2012 a insemnat ecrane din ce in ce mai subtiri. Iar rivalul Samsung a luat aminte si-a venit si el cu un produs in tendinte.

Nici industria jocurilor n-a stat pe loc anul acesta. Potrivit topului realizat de analistii agentiei Associated Press, PlayStation Vita, lansat de Sony, si-a facut o intrare triumfala pe piata. Consola portabila este echipata cu un ecran tactil de 5 inci, conexiune 3G si WiFi, dar si cu doua camere foto-video.

Iar personajele din filmele si jocurile cu super-eroi i-au inspirat, se pare, pe cercetatorii din Olanda, care au creat prima piele artificiala antiglont. E vorba de o fibra de 5 ori mai rezistenta decat otelul, pentru care s-au folosit celule cutanate umane si panza de paianjen.

Telefoanele inteligente au primit si ele o "armura". O companie britanica a reusit sa dezvolte un model care continua sa functioneze, chiar daca este udat, datorita unui strat impermeabil atat de fin incat nu poate fi vazut cu ochiul liber.

"Cand lichidul vine in contact cu telefonul, nu se uda. Stratul transforma apa in picaturi care apoi se rostogolesc", Stephen Coulson, manager tehnic, P2i.

Pe de alta parte, constructorul Airbus a anuntat ca viitorul aviatiei consta in decolarea asistata de o platforma asemanatoare unui portavion. Astfel, nu va mai fi nevoie de piste atat de lungi, pentru ca aparatul de zbor va accelera mai repede, gratie noii tehnologii, ce ar putea fi disponibila pe scara larga pana in 2050.

Si, tot in 2012, a aparut si telecomanda fara butoane. Asemanatoare unei surubelnite si "echipata" cu un led verde, telecomanda poate schimba programele si volumul printr-o simpla miscare a mainii. Costa aproape 100 de dolari si este universala.

Insa, cel mai popular produs al anului ramane, potrivit analistilor de la agentia Associated Press, noul Iphone 5. In septembrie, fanii au navalit in magazinele Apple, iar in unele orase au stat zile intregi in strada, doar-doar vor pune mana pe un telefon.

"E Apple! De aceea e un telefon grozav si an de an imi iau cel mai recent model pentru a tine pasul cu tehnologia"