Proiectul pe care presedintele CE Jose Manuel Barroso il va prezenta la Strasbourg pare a fi ultima initiativa legislativa importanta a Comisiei cu sanse de adoptare inainte de alegerile europene din mai 2014, relateaza Mediafax.

Comisarul pentru tehnologie, Neelie Kroes, care conduce acest proiect, pregateste terenul de mai multe luni, insistand pe necesitatea de a actiona inainte de a fi prea tarziu astfel ca Europa sa ajunga in elita mondiala a economiei informationale, chiar daca sectorul telecomunicatiilor din regiune este considerat neperformant fata de tari ca Statele Unite si Coreea de Sud.

Pachetul legislativ va avea impact dincolo de telecomunicatii, datorita interconectarii diferitelor sectoare economice, de la logistica la energie si pana la sanatate, a spus o sursa apropiata situatiei.

Comisia vrea simplificarea reglementarilor, imbunatatirea conexiunilor prin coordonarea mai buna a accesului la spectrul radioelectric pentru dezvoltarea serviciilor 4G, asigurarea accesului deschis la Internet prin impidicarea furnizorilor sa restrictioneze accesul la continut.

Masura emblematica a proiectului este eliminarea a costului suplimentar impus de operatori clientilor pentru convorbirile, mesajele text si transferurile de date din si catre strainatate, de pe aparate mobile.

Plafoanele impuse de CE au condus deja la scaderea puternica a tarifelor de roaming.

Kroes a anuntat initial ca vrea eliminarea tarifelor de roaming din 2014, dar mai multi operatori de telecomunicatii au protestat, avertizand ca masura le-ar afecta ansamblul activitatilor. Comisarul a reiterat insa, inclusiv pe contul de Twitter, ca eliminarea suprataxarii convorbirilor din strainatate ramane obiectivul sau.

Planul care va fi prezentat miercuri prevede eliminarea treptata a acestor tarife, in perioada 2014-2016, prin concurenta dintre operatori si nu printr-o interdictie.

In acest scop, Comisia va cere companiilor de telefonie sa propuna utilizatorilor "pachete" care sa le permita sa efectueze convorbiri in toata Europa fara supracosturi. Ideea este de stimulare a operatorilor sa formeze aliante, dupa modelul companiilor aeriene, pentru realizarea de economii.

Daca un operator va continua sa impuna supracosturi, clientii vor putea sa opteze pentru o companie concurenta, daca acesta va avea o oferta mai buna. Comisia a preferat aceasta abordare intrucat stie sa operatorii au nevoie de timp pentru a efectua tranzitia, a explicat sursa apropiata situatiei.

Intre timp, proiectul CE prevede eliminarea, din 2014, a tarifelor de roaming pentru apelurile primite. In cazul telefoniei fixe, CE vrea alinierea tarifelor pentru apelurile in strainatate la nivelul apelurilor nationale la mare distanta.