După ce anul trecut a derulat teste succesive cu câte un titlu oferit gratuit, Netflix extinde acum la nivel global această strategie şi oferă gratuit, celor care nu plătesc abonament, acces la o serie de filme şi seriale originale.

Este vorba de titluri precum “Stranger Things,” “Murder Mystery,” “Elite,” “Bird Box,” “When They See Us,” “The Two Popes,” “Our Planet” şi “Grace and Frankie”.

Pentru vizualizarea acestora nu este necesară crearea unui cont, potrivit News.ro.

Dacă filmele sunt disponibile astfel în întregime, în cazul serialelor pot fi văzute doar câteva dintre primele episoade, ceea ce arată că Netflix vrea să folosească această abordare ca un fel de demo, care să atragă abonaţi noi.

Pe de altă parte, înainte de fiecare film sau episod este afişată o reclamă de 30 de secunde, dar care poate fi sărită prin intermediul unui buton. Reclama trădează faptul că, deşi încă aşteaptă să vadă reacţia utilizatorilor, Netflix ia serios în calcul monetizarea, sub o formă sau alta, prin reclame.

O variantă pentru Netflix ar fi crearea a două tipuri de abonamente, similare celor oferite de Spotify: unul care să ofere acces gratuit, dar să conţină reclame şi să ofere mai puţine funcţii, cu abonamentul actual tranformându-se în varianta premium.