• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Cantareata Beyonce, intre Robert Redford si Benedict Cumberbatch, pe lista celor mai influenti 100 de oameni din lume, alcatuita de revista Time

Cantareata Beyonce, intre Robert Redford si Benedict Cumberbatch, pe lista celor mai influenti 100 de oameni din lume, alcatuita de revista Time

Cantareata americana Beyonce apare pe coperta numarului special al revistei Time dedicat celor mai influenti 100 de oameni din lume, informeaza music-news.com.

In fiecare an, revista Time alcatuieste o lista cu cele mai influente 100 de persoane din lume, iar acest numar special din 2014 o are pe coperta pe cantareata Beyonce. Artista americana apare pe coperta revistei Time intr-o fotografie alb negru care o prezinta in lenjerie intima de culoare alba si o bluza din voal transparent.
 
Beyonce, in varsta de 32 de ani, a lansat un album bine primit de public - care ii poarta numele - la sfarsitul anului trecut si si-a impresionat fanii cu o serie de concerte spectaculoase in cadrul turneului ei mondial "The Mrs. Carter Show World Tour", care s-a incheiat in luna martie.
 
Artista americana are nu doar o cariera de succes, ci si o viata de familie implinita alaturi de sotul ei, rapperul Jay-Z, cu care are o fiica, Blue Ivy, in varsta de doi ani.
 
Actorul Robert Redford apare si el pe aceasta lista prestigioasa, dupa ce anul trecut a jucat in filmul "All Is Lost", a carui distributie a fost alcatuita dintr-un singur actor. Actorul britanic Benedict Cumberbatch, un star in plina ascensiune la Hollywood, apare si el pe lista din 2014.
 
Lista celor mai influenti 100 de oameni din lume ii include si pe Matthew McConaughey, Miley Cyrus, Kerry Washington, Amy Adams, Carrie Underwood si Pharrell Williams.
 
Aceasta lista anuala, care nu este un clasament, este intocmita pe baza recomandarilor expediate de corespondentii saptamanalului Time, in urma unui proces de selectie care dureaza mai multe luni.
 
Editorii revistei Time sunt cei care decid asupra numelor incluse in lista anuala, cu exceptia categoriei "The People's Choice", selectata prin voturile exprimate online de cititorii publicatiei.

25 aprilie 2014 09:51
Modifică setările cookies