Alin Burcea, CEO-ul companiei, a declarat că hotelierii turci oferă reduceri chiar şi de până la 30%, dar touroperatorul consideră că va recupera 35% din vânzările generale. În cazul companiei, după numărul de turişti, Antalya a fost anul trecut destinaţia cea mai vândută.

Turcia se află acum în “zona verde”, după ce Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune izolarea la domiciliu 14 zile la întoarcerea în România.

Astfel, turiştii români care vor să îşi petreacă vacanţa în Turcia nu sunt obligaţi să prezinte rezultatul negativ al unui test COVID-19, aşa cum se întâmplă în Grecia, autorităţile testează în mod aleatoriu.

”Vom avea din Bucureşti un zbor luni, începând din 17 august, şi sâmbătă, 22 august, un avion din Timişoara, Cluj şi Iaşi. În ceea ce priveşte preţurile, acestea au variaţii foarte mari. Am primit oferte cu reduceri de până la 30%”, a declarat pentru News.ro Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Charterele vor opera până la jumătatea lunii octombrie, când vor fi circa 30 de grade Celsius.

În octombrie este putin răcoare dimineaţa, dar în restul zilei este o vreme foarte bună pentru plajă. Anul trecut am avut circa 18.000 de turişti în această destinaţie. Cred că în acest an, având în vedere că vom opera doar două luni, ne aşteptăm să avem între 2.500-3.000 de turişti. Cred că vom recupera în jur de 35% din vânzările generale, evident, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut”, mai spune Alin Burcea.

Întrebat dacă nu se tem autorităţile din Turcia de numărul în creştere de îmbolnăviri cu coronavirus în România, proprietarul Paralela 45 spune că autorităţile de la Ankara nu au această problemă, cel puţin până acum.

Ei au avut la un moment dat un număr foarte mare de cazuri. Până în acest moment nu au fost discuţii pe această temă. Deja în Antalya vin turişti din multe ţări din afara UE, dar dacă se respectă regulile, cazurile nu au crescut, ci chiar au scăzut”, a adăugat el.