"La nivel national, asistam la o explozie a numarului de unitati cu destinatie turistica scoase la vanzare. Daca la inceputul primului semestru, portalul cuprindea 217 anunturi, in prezent, exista 344 anunturi valide", spune directorul general al www.imobiliare.ro, Adrian Erimescu.

"Cele mai mari cresteri au fost inregistrate in localitatile turistice din zonele de munte. In schimb, pe litoral si in marile orase, Timisoara, Sibiu, Constanta, Cluj-Napoca sau Bucuresti nu am sezisat evolutii la fel de spectaculoase", adauga Erimescu.

Astfel, potrivit analizei, o crestere importanta a fost inregistrata de numarul de oferte de pe Valea Prahovei, unde, daca la inceputul primului semestru existau cinci hoteluri si pensiuni scoase la vanzare, la sfarsitul intervalului, numarul acestora a urcat la 52.

De asemenea, in Busteni, numarul pensiunilor si hotelurilor scoase la vanzare a ajuns la 35 la sfarsitul lunii iunie, in Predeal sunt 30 de oferte, iar in Azuga si Sinaia pana la 10 oferte.

Cele mai scumpe unitati scoase la vanzare sunt in Busteni - un hotel de 2,7 milioane euro si in Sibiu - un hotel de 1,9 milioane euro.