44% dintre romanii care atribuie valenta de sarbatoare a dragostei zilei de 14 februarie prefera sa petreaca in intimitatea caminului, acasa. Doar 28% vor opta pentru o cina romantica in oras, in timp ce 7,1% vor sarbatori dansand in club.

Totodata, studiul arata faptul ca daruirea unui cadou de Ziua Indragostitilor a devenit un obicei, astfel ca 67,7% dintre romani au raspuns pozitiv la intrebarea Reveal Marketing Research: “Anul acesta intentionati sa oferiti un cadou de Ziua Indragostitilor?”.

Femeile se asteapta intr-o mai mare masura decat barbatii sa primeasca un cadou in aceasta zi deosebita. Doamnele isi doresc sa primeasca in dar bijuterii (28,1%) si flori (28,1%) iar 12,5% dintre reprezentantele sexului frumos se gandesc la o cina romantica.

In ceea ce priveste suma de bani alocata cadoului oferit partenerului/partenerei, aceasta este de 150 de lei, arata rezultatele studiului, fara diferente semnificative in cazul femeilor si barbatilor.

Majoritatea romanilor (63,6%) vor celebra aceasta zi doar impreuna cu persoana iubita, iar 27,3% aleg sa petreaca aceasta zi in compania prietenilor.

Romantismul costa

Aproape 28.000 de romani vor sarbatori Valentine’s Day in diverse statiuni din tara si vor cheltui pe servicii turistice aproximativ 2 milioane de euro, potrivit datelor Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Astfel, pentru acest sfarsit de saptamana hotelierii si proprietarii de pensiuni s-au intrecut in oferte. Daca la cazare se discuta de camere impodobite cu petale de trandafiri, paturi decorate cu inimioare din petale de trandafiri, sampanie si fursecuri in camera, bucariile restaurantelor au conceput meniuri speciale pentru indragostiti.

Pe litoral hotelierii nu s-au inghesuit cu oferte speciale pentru Ziua Indragostitilor, dar exista cateva unitati de cazare, majoritatea de patru stele, care asteapta cuplurile care vor sa petreaca 2-3 zile la malul marii alaturi de persoana iubita.

Cele mai multe rezervari sunt facute pentru Valea Prahovei unde in acest weekend gradul de ocupare se apropie de 80%, fata de 60-70% in mod normal. Tarifele pornesc de la 150 de lei pachetul de cazare pentru o noapte cu mic dejun si cina festiva, ajungand pana la 900 lei pentru doua nopti de cazare, mese si cina festiva.

"Numarul de rezervari facute pentru acest sfarsit de saptamana se apropie de 28.000 de turisti, care vor cheltui in medie doar pentru servicii turistice (cazare si masa), aproximativ 300 de lei de persoana, suma totala care va fi incasata de operatorii de turism fiind estimata la 8,4 milioane de lei (1,9 milioane de euro)", a declarat Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, citat de Mediafax.

Valentine’s Day ocupa doar locul opt in topul sarbatorilor care atrag turisti, dupa Revelion, 1 mai, Paste, Craciun, Sf. Andrei si 1 Decembrie, Adormirea Maicii Domnului si 8 Martie.