Mai multe hoteluri din Grecia primesc din nou turişti, deşi numărul celor care au făcut rezervări este extrem de mic.

În Italia, Colosseumul şi Muzeele Vaticanului așteaptă oaspeți, la fel şi restaurantele şi cafenelele din Turcia.

Românii vor avea voie să meargă în Grecia sau în Turcia din 15 iunie, dar, cel puţin pentru moment, la întoarcerea în ţară trebuie să între în auto-izolare pentru 14 zile.

Autoritățile din Grecia au ridicat ieri restricțiile pentru hotelurile deschise tot anul, fiind un prim pas către sezonul turistic programat să înceapă peste două săptămâni. Unii proprietari au preferat totuși să țină lacătul pe ușă din cauza numărului mic de rezervări. Alții, în schimb, se mulțumesc și cu doar câteva camere ocupate.

Panagiotis Betis, Manager Hotel: “Dacă nu deschidem acum, riscăm să nu avem nimic rezervat mai târziu, peste o lună. Munca noastră începe de acum şi fiecare început e dificil, de aceea am redeschis”.

Zborurile internaționale către Atena și Salonic vor fi reluate pe 15 iunie, iar din 1 iulie se va putea ajunge cu avionul în toată țara. În ciuda acestor măsuri luate de guvernul elen pentru a reporni turismul, hotelierii nu sunt încrezători.

Vana Lazarakou, Director general Athens Plaza: “E dificil. Încă nu avem rezervări, sunt foarte, foarte puţine. Adică avem rezervări pentru 10% din capacitate în iulie şi august. Sigur, în iunie vom avea mai mult 25%, cel mult 30%, pentru că celelalte hoteluri sunt încă închise”.

După ce a fost închis aproape trei luni, grandiosul Colosseum din Roma poate fi din nou vizitat. La intrare, fiecare turist trebuie să treacă de testul cu termometrul, iar în interior este nevoit să poarte mască de protecție și să păstreze distanța față de ceilalți.

Alfonsina Russo, Directorul Colosseum: “Redeschidem un simbol, un simbol al Romei, un simbol al Italiei. Acesta este un semn al speranței, un semn al repornirii într-un mod pozitiv, cu un ritm diferit, cu un turism mai durabil, compatibil cu orașele noastre și cu bunăstarea cetățenilor”.

Cei care vor să exploreze arena în care luptau gladiatorii trebuie să își rezerve biletele în prealabil. Momentan, în amfiteatru, se întră în grupuri de maximum 14 persoane.

Și Muzeele Vaticanului și-au redeschis porțile. Și acolo sunt în vigoare reguli de siguranță sanitară, iar biletele se pot cumpăra doar de pe site-ul complexului.

Stefano Dicozzi, vizitator: “Având în vedere că, de obicei, coada de așteptare era până la colț, posibilitatea de a vedea aceste muzee făcând o rezervare online este un lucru foarte bun pentru că nu mai trebuie să aștepți la coadă aproape trei ore”.

În Turcia, restaurantele și cafenelele asteaptă clienți. La fel și plajele și muzeele, începând de ieri. Barurile și cluburile de noapte rămân în continuare închise.

Baris Ak, funcționar public: “Nu mă deranjează pentru că, atâta vreme cât ţinem cont de precauţii precum distanţarea socială, igienă, păstrarea unei distanţe de 1,5 metri nu ar trebui să fie vreo problemă”.

În capitala Ankara, dar și în celelalte orașe, restaurantele primesc un număr limitat de oaspeți, după aproape două luni în care au oferit mâncare doar în regim take-away.

Dilek Gorus, cetățean Ankara: “Când am intrat în cafenea, toată lumea păstra distanţa, era foarte curat. Oamenii sunt precauţi şi ţin cont de restricţii, iar pentru asta le mulţumesc”.

În Olanda, 1 iunie a adus o serie de măsuri relaxate. Ademeniți de vremea caldă, cu mic cu mare, oamenii au animat această plajă de la Marea Nordului. Printre ei și nemți care au profitat de libera circulație în țara vecină.

Marc, turist german: “Este frumos aici în Scheveningen. În afară de vremea excelentă, mediul te cucerește instant. Oamenii sunt prietenoși. Este minunat”.

Emanuela, turist german: “Nu mi-e teamă de virus. Cred doar că oamenii ar trebui să păstreze distanța”.

Conform noilor reguli, barurile și restaurantele pot găzdui până la 30 de clienți în interior, cu condiția să fie păstrată distanța fizică. Pentru terase nu există o limită de persoane, dar și în acest caz oaspeții trebuie să stea la depărtare unii față de ceilalți.