"Hotelierii de pe Valea Prahovei au gasit o solutie pentru a reduce cheltuielile. Dupa ce pleaca turistii din weekend, inchid hotelurile si restaurantele de luni pana joi, pentru a reduce cheltuielile. Din acest motiv, cu greu gasesti un loc in care poti sa mananci la munte in timpul saptamanii", a spus Raducan pentru Mediafax.

El a afirmat ca raman deschide doar hotelurile mari. Raducan a aratat ca gradul mediu de ocupare in statiunile montane este de 18% si este ridicat de weekend, pentru ca in timpul saptamanii noua din zece camere de hotel sunt goale.

"Exceptie de la aceasta nefericita situatie sunt sarbatorile de iarna, cand structurile de cazare de la munte sunt pline in proportie de 90-95%, chiar daca preturile sunt si de patru ori mai mari fata de restul anului. Hotelierii de pe Valea Prahovei asteapta cu nerabdare noile taxe si impozite de dupa 1 ianuarie, care nu se stie cat vor fi. De aceea, ei sunt reticenti in a transmite tarifele pentru inceputul anului viitor", a afirmat oficialul FPTR.

Dragos Raducan a declarat recent ca din cauza gradului mic de ocupare, aproximativ 70% dintre structurile de cazare din Romania sunt de vanzare.