Atracţie turistică majoră, cu peste 7 milioane de vizitatori pe an, impunătorul Amfiteatru Flavian, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, "va fi redeschis în sfârşit publicului, sub semnul accesibilităţii, al ospitalităţii şi, mai ales, al securităţii", potrivit unui comunicat emis de situl arheologic.

"Ultimele luni au fost foarte dificile, cu o tăcere suprarealistă, greu de acceptat", se arată în comunicat.

Monument emblematic al Romei antice, situat în inima Oraşului Etern, Colosseumul se va redeschide luni oferind "o protecţie sanitară adecvată pentru personal şi vizitatori (măşti şi scanare a temperaturii corporale), trasee sigure, rezervări obligatorii şi orare modificate pentru a evita aglomerarea la orele de vârf".

"Pentru a sărbători acest moment important (...) şi în solidaritate cu toţi cei care şi-au pierdut părinţii şi prietenii în timpul pandemiei, Colosseumul va fi iluminat în seara precedentă (duminică) în culorile drapelului italian", se adaugă în comunicatul de presă.

Pe măsură ce sunt ridicate restricţiile, Italia îşi redeschide treptat publicului patrimoniul şi monumentele celebre, în speranţa de a reînvia cât mai rapid sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19 care a provocat peste 32.000 de decese în peninsulă. Guvernul va redeschide graniţele ţării începând cu data de 3 iunie.

Aproape toate monumentele şi clădirile celebre din Italia s-au redeschis deja publicului: situl arheologic Pompeii, marţi şi Bazilica Sf. Petru din Roma, Galeria Borghese, Muzeele Capitoline, catedralele din Florenţa şi Milano, săptămâna trecută. Muzeele Vaticanului, o altă importantă destinaţie turistică, au programat redeschiderea la data de 1 iunie.