Noua perioada de somaj tehnic va fi aplicata incepand cu luna februarie 2010, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2010, pe perioada suspendarii contractului individual de munca angajatii si angajatorii (pentru respectivii salariati) fiind scutiti de la plata contributiilor de asigurari sociale, pentru maximum 90 zile.

Indemnizatiile de minimum 75% din salariul de baza care sunt acordate angajatilor, din fondul de salarii, pe durata intreruperii activitatii firmei reprezinta drepturi aferente perioadei februarie-decembrie 2010 inclusiv, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, conform ordonantei de urgenta privind somajul tehnic, citata de Mediafax.

Simultan cu acordarea acestei facilitati, Guvernul va aplica insa si o serie de reguli prin care va verifica daca angajatorii abuzeaza sau nu de somajul tehnic.

"Pentru a evita posibilele abuzuri si pentru a asigura un control eficient, angajatorii au obligatia sa depuna la inspectoratul teritorial de munca o declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca se afla in situatia de somaj tehnic. Totodata, Inspectia Muncii si Agentia Nationala de Administrare Fiscala vor controla periodic angajatorii care beneficiaza de facilitatile acordate", se arata in actul normativ care va fi aprobat, vineri, de Guvern.

Actul normativ mai stabileste ca pentru calculul indemnizatiei de somaj si de asigurari sociale de sanatate se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara, iar stagiul de cotizare fara plata contributiei se ia in calcul la stabilirea perioadei de 24 luni premergatoare datei inregistrarii cererii pentru acordarea indemnizatiei de somaj.

Efortul financiar din bugetul general consolidat este estimat la 439,2 milioane lei (din care un minus de 73,8 milioane lei la venituri obtinute din impozitul pe venit si un minus de 365,4 milioane lei la contributii de asigurari), pentru aproximativ 200.000 angajati trimisi in somaj tehnic.