Eurostat estimeaza ca, in zona euro, aproximativ 16,634 milioane de persoane (din totalul populatiei, estimat la 330 de milioane) erau in somaj in cursul lunii februarie, cu 1,303 milioane mai putine decat in perioada similara din 2015. In randul tinerilor, rata somajului s-a situat la 21,6%, iar cel mai ridicat nivel, de 48,9%, s-a inregistrat in Grecia.

In randul statelor membre, cele mai ridicate rate ale somajului se inregistreaza in Grecia (24% in decembrie 2015) si Spania (20,4%). La polul opus se situeaza Germania (4,3%) si Cehia (4,5%). Romania se situeaza sub media din UE, cu o rata a somajului de 6,5% in februarie, similar cu nivelul din ianuarie.

Comparativ cu februarie 2015, rata somajului a scazut in 24 de state membre ale UE, a ramas stabila in Belgia si a crescut in Austria (de la 5,4% la 6%), Letonia (de la 9,7% la 10,1%) si Finlanda (de la 9,1% la 9,2%).

Cele mai semnificative scaderi s-au inregistrat in Cipru (de la 16,6% la 12,6%), Spania (de la 23,2% la 20,4%) si Bulgaria (de la 9,8% la 7,4%).