Sistemul de îngrijire medicală din Austria este puternic dependent de mâna de lucru din Europa de Est, iar autorităţile de la Viena au deschis graniţele pentru muncitorii care fac naveta pe distanţe mici din ţările vecine Slovacia, Cehia, Ungaria şi Slovenia, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, România este principala ţară de unde provin muncitori care lucrează în sistemul de îngrijire din Austria.

În loc să îi transporte cu avionul, Austria a decis să introducă un tren de noapte care, săptămânal, începând cu 2 mai, va aduce muncitori din România.

Citește și: Ce spune ministrul Transporturilor despre trenul care ar urma să ducă români la muncă în Austria

Trenul poate transporta mai mulţi oameni într-o singură călătorie decât un avion, iar călătorii cu trenul pot păstra şi distanţa socială necesară.

"Mă bucur că, în ciuda închiderii graniţelor, am putut pune la punct un coridor comun pentru lucrătorii din România", a declarat ministrul austriac al Afacerilor Europene, Caroline Edtstadler, într-un comunicat de presă.

Ea a precizat că aproximativ 33.000 de persoane din Austria depind de serviciile de îngrijire continuă.

Cursa directă cu trenul de noapte între Timişoara şi Viena va începe cu un tren pe săptămână, dar ar putea fi extinsă la trei trenuri pe săptămână, se mai arată în comunicatul Ministerul austriac al Afacerilor Europene.

Totuși, potrivit ministrul Transporturilor, Lucian Bode, nu există niciun document oficial din partea statului austriac care să solicite transportul muncitorilor cu trenul, pornind de la Timisoara.

”Am văzut această comunicare publică din partea unui oficial austriac. La nivelul Ministerului Transporturilor nu există niciun document, nicio solicitare oficială din partea vreunui oficial austriac pentru acel tren care să pornească din Timişoara pe data de 2 mai. Aşadar, pe drum am discutat cu colegii mei, le-am cerut să facă demersurile şi am transmis adresă oficială către Ministerul Afacerilor Externe, către ambasadă, către Ministerul Afacerilor Interne, să ne spună dacă la ei a ajuns o astfel de solicitare. La noi nu a ajuns”, a declarat Lucian Bode.