Parlamentul a adoptat, cu 323 de voturi "pentru", 24 "impotriva" si 3 abtineri, raportul comisiilor juridice, prin care se elimina din legea privind unele masuri in domeniul pensiilor, asumata de Guvern in Parlament, articolul privind recalcularea pensiilor magistratilor.

Articolul a fost declarat neconstitutional, vinerea trecuta, de judecatorii de la CCR, care au sustinut ca propunerea Guvernului este in contradictie cu articolul din legea fundamentala, care prevede ca judecatorii sunt independenti si ca se supun numai legii.

Invocand si jurisprudenta proprie, dar si alte cateva decizii ale instantelor similare din alte state ale Uniunii Europene, intre care Letonia si Lituania, judecatorii CCR au ajuns la concluzia ca taierea pensiilor de serviciu ale magistratilor este o masura neconstitutionala, dat fiind statutul special al acestora.

In cazul tuturor celorlalte pensii speciale, CCR a aratat ca taierea este constitutionala.

Inca de anul trecut, Guvernul a propus, prin proiectul legii unitare a pensiilor, eliminarea si recalcularea pensiilor speciale, reprezentantii Cabinetului sustinand ca acestea sunt imorale si incalca principiul contributivitatii.

Avand in vedere ca adoptarea proiectului legii unitare a pensiilor a intarziat foarte mult in Parlament, Guvernul a venit, la inceputul lunii mai, cu o lege separata, prin care propunea recalcularea tuturor pensiilor de serviciu, in contextul necesitatii reducerii cheltuielilor bugetare.

Executivul si-a asumat raspunderea in Parlament pe lege, impreuna cu cea prin care urmau sa se taie salariile bugetarilor cu 25% si a pensiilor din sistemul public cu 15%. Ulterior, cele doua legi au fost atacate de opozitie la CCR.

Potrivit reprezentantilor Guvernului, cea mai mare pensie care se plateste in prezent in Romania este cea a unui magistrat, in valoare de 37.000 de lei, adica de peste 100 de ori mai mare decat cea mai mica pensie din sistemul public, de 350 de lei.