Contribuţia virată la Pilonul II de pensii a fost redusă, la finalul anului trecut, de la 5,1% la 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018 deşi, potrivit legislaţiei, cota de contribuţie virată Pilonului II trebuia să crească treptat la 6% din salariul brut, scrie Agerpres.

Subiectul Pilonului II de pensii a revenit în prim-plan după ce, programul legislativ 2018 pentru perioada mai - decembrie, publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul în 28 aprilie, anunţă existenţa unui proiect de lege potrivit căruia contribuţiile ar urma să fie suspendate în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018.

Mai mult, documentul propune o contribuţie a angajatului, în sumă fixă, de 84 lei în primul an, care urmează să crească anual până la 125 lei în anul 5, dedusă din impozitul pe venit. Totodată, şi angajatorul ar putea plăti această contribuţie care, în cazul său, urmează să fie dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi). De la începutul acestui an, contribuţiile sociale au trecut în sarcina angajatului.

Teodorovici: Nu va fi suspendată contribuția la Pilonul II

În context, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a subliniat miercuri că nu va fi suspendată contribuţia la Pilonul II de pensii, dar şi că în urma unei discuţii cu factorii implicaţi, la finalul lunii iunie - începutul lunii iulie, va fi prezentat un proiect nou în domeniu.

"Haideţi să aşteptăm concluzia discuţiei care se va purta între ministerele implicate. (...) Nu se suspendă nimic. Acesta este principalul subiect. Al doilea lucru: va cunoaşte fiecare în parte, după aceste discuţii, care sunt concluziile la care s-a ajuns. (...) La final de iunie - început de iulie este momentul în care va trebui să ieşim public cu un proiect, cu un concept nou", a declarat el, la Palatul Parlamentului.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Teodorovici a invocat şi declaraţiile prim-ministrului Viorica Dăncilă.

"Un partid de stânga niciodată nu va pune în balanţă cele două: adică acoperirea unui posibil deficit cu suspendarea, tăierea, reducerea veniturilor populaţiei, fie că vorbim de pensii, fie că vorbim de salarii. (...) Doamna prim-ministru a spus foarte clar că nu este vorba despre un astfel de subiect, aşa că trebuie închis. Aveţi o postare şi aveţi o reacţie a primului ministru care spune foarte clar că aşa ceva nu se discută la nivelul Guvernului", a precizat ministrul Finanţelor.

El a menţionat că în cursul zilei de miercuri va avea loc o întâlnire la nivel tehnic pe această temă. Teodorovici a dat asigurări că există bani la bugetul de stat pentru pensii şi salarii, până la finalul anului, oferind astfel şi un răspuns preşedintelui Klaus Iohannis.

"Există, pentru că, dacă domnul preşedinte citeşte foarte bine, anul acesta, când a promulgat bugetul, a avut acolo toate sumele, pentru întregul an, vizavi de pensii şi salarii. Ştia foarte clar care sunt măsurile luate de Guvern, în baza programului de guvernare, vizavi de mărire, fie pensii, fie salarii. Ştia foarte clar care sunt cifrele", a susţinut Teodorovici.

Comisia Europeană: Deviații bugetare semnificative în 2017

Comisia Europeană a adresat miercuri un avertisment Ungariei şi României cu privire la existenţa unei deviaţii semnificative de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) în 2017, informează un comunicat al Executivului comunitar.

În cazul României, care face deja obiectul unei proceduri de abatere semnificativă, Comisia recomandă Consiliului să adopte o decizie cu privire la măsurile ineficiente şi o recomandare pentru adoptarea de măsuri în 2018 şi 2019 pentru a corecta abaterea semnificativă.

Pe baza prognozelor de primăvară ale Comisiei şi a datelor pe 2017 validate de Eurostat, atât în România cât şi în Ungaria abaterea de la traiectoria de ajustare structurală în 2017 a fost mai mare decât pragul de 0,5% din PIB.

În data de 16 iunie 2017, Consiliul a decis că o abatere semnificativă de la MTO a avut loc în România în anul 2016. Ulterior, pe 5 decembrie 2017, Consiliul a decis că România nu a luat măsuri efective ca răspuns la recomandările privind 2017. În anul 2017 balanţa structurală s-a deteriorat până la 3,3% din PIB de la 2,1% din PIB în 2016, ceea ce arată o abatere semnificativă de la ajustarea structurală recomandată. O evaluare generală a dus la concluzia că abaterea observată este una semnificativă.

Comisia Europeană a prezentat miercuri recomandările specifice fiecărei ţări pentru 2018, în care defineşte orientările de politică economică pentru fiecare stat membru în parte pentru următoarele 12-18 luni.