Pentru alte 2 milioane de persoane s-au acumulat mai mult de 10.000 de lei, iar sumele cresc în fiecare an cu dobânzile obţinute prin investiții făcute de fondurile private - 11% au fost randamentele numai anul trecut.

La Pilonul II de pensii contribuie aproape 7,5 milioane de români. Iar de la înfiinţare până acum, cele mai mari 100 de conturi au adunat, în medie, 417.000 de lei, potrivit unui răspuns al Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru Ştirile PROTV. Cel mai tânăr are 28 de ani, cel mai în vârstă 56.

Radu Crăciun, preşedintele APAPR: “Peste 2 milioane de participanții au în conturi peste 10.000 lei, iar peste 850.000 de participanți au conturi de 20.000 lei până în momentul de față. Acești oameni încă nu ies la pensie, mai au încă cel puțin 15 ani până la pensie, deci valoarea conturilor lor va crește în continuare”.

După 11 ani şi jumătate de funcţionare, s-au adunat 13 miliarde de euro. Banii sunt gestionaţi de cele 7 fonduri de pensii rămase pe piaţa bani, fonduri la care s-au înscris între 2 milioane de persoane şi 430.000.

Aceşti bani care sunt viraţi în conturile de la Pilonul II lună de lună de Casa de Pensii, sunt investiţi, majoritatea în titluri de stat şi în acţiuni la bursă. Aşa se face că produc alţi bani, adică au randament. Pentru anul trecut aceste randamente au fost de 11%, cele mai mari din ultimii 7 ani. În total, de la înfiinţare, randamentele au fost de aproape 13 miliarde de lei. Aceşti bani sunt foarte importanţi, spun sociologii, pentru că romanii nu economisesc în alte moduri.

Monica Alexandru, sociolog: ”În pofida creșterilor salariale, mai puțin români reușesc să economisească. Încrederea în sistemul public de stat și posibilitatea ca acestea să asigure un venit la vârsta pensionării este în scădere. Susținerea față de sistemul privat este destul de mare și pe anumiți indicatori se remarcă deja o creștere”.

Potrivit unui studiu KPMG, rata de înlocuire a ultimului salariu cu pensia ar fi de 43%, dacă nu am contribuit deloc la pilonul al doilea. Cu actuala contribuție de 3,75%, rata ar fi undeva la peste 50%. Cu o contribuție de 6%, cum este potrivit legii, dar care n-a fost mărită niciodată, atunci pensia ar crește cu un încă 5%.

Ministrul Finanţelor a anunţat că de anul viitor ar dori să crească la 5% contribuţia la Pilonul II, iar din 2022 la 6%. Dacă se va concretiza, cei care mai au de contribuit pentru 15-20 de ani nu ar mai fi dependenţi de sistemul public de pensii, arată studiile actuale.