Zelenski a promis că va ridica embargoul privind vânzarea de terenuri arabile, o mişcare care potrivit susţinătorilor acestei măsuri va crea oportunităţi semnificative pentru investiţii în agriculturii în unul din cei mai mari exportatori mondiali de cereale.

Cu toate acestea, în rândul populaţiei Ucrainei există o reticenţă faţă de ridicarea embargoului, unul dintre motive fiind şi îngrijorările că o mare parte din terenuri vor fi achiziţionate de companii străine, scrie Agerpres.

"Străinii şi companiile în care străinii sunt acţionari vor putea să cumpere terenuri arabile în Ucraina doar dacă populaţia Ucrainei îşi va da acordul într-un referendum. Această clauză va fi inclusă în legea cu privire la liberalizarea pieţei terenurilor arabile", a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj video.

Preşedintele Ucrainei a mai anunţat că în perioada următoare Parlamentul de la Kiev va elabora şi adopta un act normativ care va clarifica mecanismul de organizare a referendumului, care va oferi ucrainenilor dreptul de a decide cu privire la subiectul achiziţiei terenurilor arabile.

Potrivit sondajelor de opinie, un procent cuprins între jumătate şi două treimi dintre ucraineni se opun ideii vânzărilor terenurilor agricole.

Botezată odinioară "grânarul Europei", Ucraina dispune de o suprafaţă de 32,5 milioane hectare de teren arabil aproape dublu decât Franţa, iar aceste terenuri se numără printre cele mai fertile din lume.

În prezent, terenurile agricole din Ucraina sunt disponibile doar spre închiriere, ceea ce frânează investiţiile în sectorul agricol, devenit în ultimii ani unul din motoarele economiei ucrainene, generând 15% din Produsul Intern Brut şi 40% din exporturi.

Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, deschiderea pieţei terenurilor agricole ar putea contribui la o creştere suplimentară a PIB-ului de ordinul a 2% timp de mai mulţi ani în această ţara care în prezent este una din cele mai sărace din Europa.