Raport: Grecia este pe marginea prapastiei - mai sunt 72 de ore pana cand isi va semna singura falimentul

Grecia nu mai poate continua sa mentina aparentele, scriu specialistii francezi de la Societe Generale intr-un raport prezentat de un blog economic despre situatia din Grecia, destinat investitorilor.

Daca duminica se decide neacordarea ajutorului pentru greci, atunci efectele asupra eurozonei, sau asupra monedei euro vor fi asemanatoare cu ceea ce s-a intamplat la caderea Lehman Brothers.

Inca odata, la fel ca acum 2.000 de ani, soarta lumii occidentale, a demorcratiilor vestice este pe cale sa fie decisa de cativa parlamentari alesi de popor, la Atena, potrivit raportului.

Euro a cazut din nou

Este al doilea declin de saptamana aceasta al euro, pe fondul ingrijorarilor despre ceea ce s-ar putea intampla in Grecia.
Cele mai mari picaje s-au inregistrat in fata yenului si a francului elvetian.

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker, cel care conduce grupul ministrilor de finante din zona euro, a fost citat intr-un ziar spunand ca va fi o "tunsoare grea" pentru investitorii care au titluri de stat grecesti. Acesta a declarat ca vede riscul unei contagiuni catre alte tari europene, scrie Bloomberg.

Prim-ministrul grec George Papandreou se lupta pentru a obtine aprobarea Parlamentului pentru un program de austeritate de 78 miliarde de euro (111 miliarde dolari). 

Valabil pe o perioada de 5 ani, pachetul de reduceri bugetare si de privatizari, trebuie sa intre in vigoare pana in iulie pentru a asigura ca tara primeste un nou pachet de ajutor de la UE. 

Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy se vor intalni astazi la Berlin pentru a discuta despre pachetul de salvare pentru Grecia. Ministrii finantelor din UE au convenit pe 14 iunie sa convoace o noua intrevedere, pe 19 iunie.

Liderii europeni au amanat pana la jumatatea lunii iulie, cel mai devreme, stabilirea noului plan de sustinere a Greciei, dar detaliile ar putea fi definitivate abia la inceputul lui septembrie, potrivit unui diplomat european, citat de AFP. Initial, acordul ar fi trebuit sa fie convenit pana la sfarsitul lui iunie.

Ministrii europeni de Finante se vor reuni duminica si luni la Luxemburg pentru a discuta despre continutul si conditiile noului program pentru Grecia, inclusiv despre participarea investitorilor privati.

Obiectivul este ca deciziile sa fie luate la viitoarea reuniune a Eurogroup din 11 iulie, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn.

De fapt, planul nu va putea fi definitivat in detaliu decat la inceputul lunii septembrie, a afirmat diplomatul european.

Intre timp, ministrii urmeaza sa aprobe furnizarea, la inceputul lui iulie, a urmatoarei transe din imprumutul de 110 miliarde de euro convenit anul trecut de Grecia cu UE si FMI.

FMI ar putea plati de urgenta urmatoarea transa din imprumutul pentru Grecia. Cativa investitori cred ca statul elen ar putea intra in incapacitate de plata

In acelasi context va fi discutat un program succesor pentru Grecia si natura implicarii sectorului privat, iar o decizie ar putea fi luata la intalnirea de pe 11 iulie", a spus Rehn.

O abordare in doua etape va permite Greciei sa evite intrarea in incapacitate de plata si va facilita un acord pentru strategia pe termen mediu, a adaugat el.

Zi neagra pentru leu. Instabilitatea din Grecia a dus moneda nationala la un maxim de 4,25 lei/euro

FT: Subsidiarele romanesti finanteaza deja bancile-mama din Grecia. Romania ar putea accesa banii din acordul de precautie cu FMI